Două metode simple prin care îți poți antrena creierul
Persoanele cu background muzical sau bilingv au activat rețele din creier diferite și au prezentat mai puțină activitate a cortexului decât persoanele care vorbeau doar o limbă și nu au aveau pregătire muzicală formală, atunci când aveau de îndeplinit o sarcină, potrivit rezultatelor studiului.
Aceste constatări arată că muzicienii și persoanele bilingve au nevoie de mai puțin efort pentru a îndeplini aceeași sarcină decât persoanele fără acest tip de background, ceea ce ar putea, de asemenea, să le protejeze împotriva declinului cognitiv și să întârzie debutul demenței, spune dr. Claude Alain, unul dintre autorii studiului. „Rezultatele noastre au demonstrat, de asemenea, că experiențele unei persoane, indiferent dacă învață cum să cânte la un instrument muzical sau o altă limbă, pot modela modul în care funcționează creierul și ce rețele neuronale sunt folosite.
Muzicienii și persoanele care sunt bilingve au dovedit de mult a avea o memorie de lucru mai bună, capacitatea de a păstra lucrurile în minte, cum ar fi amintirea unui număr de telefon, o listă de instrucțiuni sau de a face matematică mentală. Dar rămâne un mister motivul pentru care se întâmplă acest lucru. Acesta este primul studiu de imagistică a creierului care analizează cum aceste activități stimulează diferite părți ale creierului la acești indivizi”, adaugă dr. Alain.