Efectul „Săpoca”: Pintea propune o modificare legislativă prin care medicii să poată decide internarea pacienților periculoși fără decizia instanței
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, într-o conferință de presă, la Brăila, că intenționează să modifice cadrul legislativ în domeniul psihiatriei.
Între modificări, Pintea a spus că se are în vedere ca medicul specialist să poată decide internarea unui pacient periculos fără a fi nevoie de o hotărâre judecătorească. În acest fel, ar fi urgentate procedurile și persoanele periculoase ar ajunge mai ușor sub tratament.
De asemenea, ministrul vrea să acorde statutul de spital de psihiatrie de siguranță, unității din Poiana Mare.
„Vom face niște schimbări legislative care se pot face imediat…. În primul rând vom lua măsura posibilității ca medicul să poată interna și nevoluntar pentru că până acum nu putea decât dacă exista o hotărâre judecătorească și îl împiedica în munca sa (…) Pe de altă parte voi merge la Poiana Mare pentru că acolo este un spital de psihiatrie care a fost pe vremuri pentru măsuri de siguranță, dar nu mai are acest statut. Având în vedere numărul mare de pacienți internați cu procedura asta cod penal este nevoie de locuri, nu putem construi într-un an un spital, vom vedea ce putem face acolo”, a declarat Sorina Pintea.
Totodată, ministrul Sorina Pintea a anunțat că va continua controalele la spitalele de psihiatrie din toată țara.
De asemenea, săptămâna viitoare, reprezentantul Guvernului se va întâlni cu mai mulți specialiști cu care va încerca să găsească soluții pentru îmbunătățirea activităților din psihiatrie, în corelație cu directivele europene în domeniu.
„Vor fi controale în toate spitalele de psihiatrie, nu doar în cele din subordinea Ministerului Sănătății, vor fi controale inclusiv în secțiile de psihiatrie. Săptămâna viitoare voi programa o întâlnire cu Comisia de psihiatrie și cu reprezentanții ONG-urilor, pentru a discuta ce putem face pe termen scurt și pe termen lung. Astăzi (marți – n.r.) am dat dispoziție să se facă ordinul de control cu criterii, cu tematică și, probabil, de luni vor începe controalele în spitale”, a declarat presei, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Decizii de modificare a legislației în domeniul psihiatriei au venit după ce un bărbat internat la Spitalul din Săpoca, județul Buzău, a omorât cinci bolnavi și a rănit alți opt, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, folosind un stativ pentru perfuzii.