Gabriel Cotabiță a fost supus unui nou RMN cerebral. La ce concluzii au ajuns medicii care îl îngrijesc
„Starea lui Gabriel Cotabiță este foarte gravă. Un alt RMN a pus în evidență prezența unor zone de leziuni cerebrale grave. Tulburarea severă de ritm cardiac care a provocat stopul cardiorespirator a scăzut debitul sanguin cerebral și implicit oxigenarea creierului a fost precară. De aceea se vorbește despre leziuni cerebrale greu cuantificabile, în acest moment”, a precizat sursa citată.
Cotabiță se află internat în Secția de terapie intensivă a Spitalului Floreasca, fiind în status post stop cardio-respirator, resuscitat și necesitând ventilație mecanică.
Starea pacientului este gravă dar stabilă, anunța, luni, un comunicat al Spitalului Floreasca.
Investigațiile complexe făcute de la internarea lui Cotabiță și până în prezent indică cea mai probabilă cauză a stopului cardio-respirator o tulburare severă de ritm cardiac, produsă în contextul unor afecțiuni cardio-vasculare preexistente, „fiind excluse infarctul miocardic acut, embolia pulmonară și accidentul vascular cerebral”, se mai arăta în comunicatul citat.
„Pacientul se află sub îngrijirea unei echipe multidisciplinare complexe, care îl evaluează permanent, în funcție de starea pacientului urmând să se ia în discuție alte eventuale investigații. Precizăm încă o data faptul că starea pacientului este stabilă”, au adăugat reprezentanții Spitalului Floreasca.
Într-un mesaj postat luni pe Facebook, Aela Cotabiță, una dintre fiicele lui Cotabiță, le mulțumește celor care transmit gânduri bune familiei, precum și medicilor de la Spitalul de Urgență Floreasca.
„Mulțumim din inimă tuturor celor care ne trimit gânduri bune și vor continua să facă acest lucru și să ne fie alături. În acest moment, tatăl nostru beneficiază de toată îngrijirea medicală necesară și mulțumim pe această cale echipei Spitalului Floreasca pentru dedicația și profesionalismul de care dau dovadă. Este o perioadă în care familia se concentrează exclusiv asupra stării de sănătate a tatei, drept urmare vom continua să nu răspundem solicitărilor separate din partea presei, iar când va fi cazul pentru declarații, le vom face. După cum bine știți, tata este o persoană demnă și discretă, atât în ce privește viața lui personală, cât și în aparițiile publice. Apelăm atât la colegii lui, cât și la presă să facă posibil ca acest lucru să rămână neschimbat. Înțelegem preocuparea și o apreciem, însă vă rugăm să nu vă lăsați conduși de emoții pentru a obține orice fel de informație legată de starea lui. Reprezentanții Spitalului Floreasca, cu acordul nostru, sunt singurele persoane abilitate să ofere informații despre evoluția condiției sale de sănătate și am agreat ca ei să ofere o declarație în cursul zilei de astăzi”, a scris fiica lui Gabriel Cotabiță.
Cântărețul Gabriel Cotabiță a fost găsit, vineri, în stop cardio-respirator, în stare de inconștiență, într-un hotel din Capitală. Cotabiță a fost resuscitat de un echipaj SMURD și a răspuns rapid manevrelor, fiind stabilizat și dus la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală.
Gabriel Cotabiță, care s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, este cântăreț de muzică ușoară și pop-rock, prezentator, producător muzical și de televiziune. De asemenea, este solistul formației VH2 și a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul „Holograf 1”.
Gabriel Cotabiță a jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine”, de Gheorghe Vitanidis, muzica fiind semnată de George Grigoriu și Ionel Tudor. De asemenea, figurează pe coloana sonoră a peliculei „Rezervă la start”, de Anghel Mora, muzica fiind compusă de Adrian Enescu.
De-a lungul carierei, Gabriel Cotabiță a lansat mai multe albume, printre care „Formații rock 5” (cu formația Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formația Holograf), „Noapte albastră”, „Noi rămânem oameni”, „Prima iubire și ultima”, „În fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viața e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formația VH2), „Dacă n-ai iubi” (cu formația VH2), „Fărâme de tandrețe”, „2” (cu formația VH2) și „25 de ani de nopți albastre – Best of Gabriel Cotabiță”.