Gestul disperat al unei clujence după ce medicii i-au spus că trebuie să aștepte pentru a primi rezultatele unor analize vitale pentru tatăl ei
Îngrijorată pentru tatăl său, în vârstă de 84 de ani, și revoltată de birocrația care părea să țină pe loc proba de sânge a bătrânului, ce trebuia trimisă la un laborator, o femeie din Cluj, stabilită de ani de zile în Italia, a decis să „scurteze” ea drumul până la rezultatul analizelor tatălui ei.
„Este inadmisibil ca în România anului 2015 să mă plimb în geantă cu o eprubetă cu sânge de la un spital la altul, pentru a-i face tatălui meu o analiză de care avea urgent nevoie”, spune, supărată, femeia. Și, totuși, asta a ajuns să facă luni: să se plimbe cu eprubeta în geantă, pentru a se întoarce cât mai repede cu rezultatele analizei la spitalul unde era internat bătrânul și unde nu se puteau face acele analize, pentru că nu avea un reactiv.
Foto: Monitorul de Cluj // Zirbo Florea
„Joi, tatăl meu a avut o criză cardiacă. Era acasă. Medicul de familie care l-a consultat nu a considerat că ar fi trebuit să cheme salvarea și să îl ducă la spital, deși avea tensiunea 170 cu 103 și 150 de bătăi ale inimii pe minut. L-a lăsat în casă. Am venit în țară și l-am internat la Institutul Inimii. I s-au făcut o serie de analize de rutină, iar ieri s-au mai solicitat alte analize, care nu se puteau face în spitalul unde a fost internat, ci în altă parte. Mi s-a spus că va mai dura ceva până să vină rezultatele acestor analize”, a mai povestit Zirbo Florea. Astfel, a hotărât să ia eprubeta și să o ducă la laborator.
Reacția directorului spitalului: „La noi în spital nu s-a mai practicat așa ceva. Colega mea a cedat insistențelor fiicei pacientului”
De partea cealaltă, dr. Adrian Molnar, directorul Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu”, a declarat pentru gândul că s-a autosesizat cu privire la acest caz, după ce a citit despre el în Monitorul de Cluj și că a anunțat consiliul de etică, care va face o anchetă internă.
„Ieri sau alaltăieri, s-a terminat un reactiv, ce era necesar pentru a face analiza de care avea nevoie pacientul de 84 de ani. Urma să trimitem proba la un laborator cu care colaborăm atunci când mai întâmpinăm astfel de cazuri. Analiza era gratuită, doar dacă fiica bărbatului ar fi așteptat ca proba să plece cu o mașină de la noi de la Institut. Dar fiica pacientului a insistat să ducă ea personal proba. A spus că se va ocupa ea de tot, că va achita ea costurile. Medicul care a prelevat sângele a cedat în urma insistențelor și astfel femeia a plecat cu eprubeta cu sângele tatălui ei. La noi în spital nu s-a mai practicat așa ceva. Colega mea a cedat insistențelor fiicei pacientului. Nu este corect cum a procedat și nu sunt de acord cu ce a făcut. Există un consiliu de etică, ce va analiza această situație și va lua măsurile corespunzătoare”, a precizat dr. Molnar.
Mesajul fiicei pacientului de 84 de ani pentru ministerul Sănătății
Lupta clujencei cu sistemul sanitar nu s-a terminat în momentul în care a convins medicul care a prelevat sângele să îi dea eprubeta. Ajunsă la laboratorul privat, i s-a spus că nu îi pot primi proba de sânge, pentru că nu respectă protocolul, nefiind transportată corespunzător. „Tatăl meu era internat în spital și avea urgent nevoie de acel rezultat. Eu nu pot să îl las pe tata să moară că așa e sistemul. M-am dus la laborator și le-am spus că plătesc și să îmi facă analizele. Mi-au spus: ”Păi, doamnă, cum ați venit cu sângele așa, că eu nu îl iau așa?”. I-am spus că: ”Ascultați, îmi luați proba, că eu am plătit și îmi faceți analiza, că eu nu mă mișc de aici până nu îmi dați rezultatul”. Apoi, mi-a spus că la analiza urgentă îmi poate da rezultate într-o jumătate de oră și că pe celelalte mi le trimite la spital. I-am spus foarte clar că eu nu mă mișcam de acolo până ce nu primeam toate analizele”, mai spune clujeanca.
„După jumătate de oră, au vrut să îmi pună analizele în brațe și să mă trimită din nou la spital, unde era internat tata. I-am spus că eu nu primesc așa ceva. I-am cerut să îmi dea două exemplare și să trimită imediat rezultatele la spital, la Institutul Inimii, prin calculator. I-am spus că ”acum sunteți computerizați, apăsați pe un buton și imediat le trimiteți””.
Femeia este revoltată de situație și spune că va face ce îi va sta în putință pentru ca sistemul de sănătate din România să nu îi mai trateze așa pe bolnavi. „Eu nu mă gândesc numai la mine, eu mă ocup de tatăl meu. Că, dacă mă enervez, eu îl iau pe tata, îl pun pe mașină și îl internez într-un spital din Italia, unde este tratat omenește. Sunt atâția oameni care trec prin situații inimaginabile în spitalele din România. Nu putem accepta să li se întâmple așa ceva părinților noștri, care au muncit o viață și care și-au plătit dările. Dacă fiecare român ar face ceva, dacă ar lua atitudine atunci lucrurile vor începe să se schimbe”, spune Zirbo Florea.
Aceasta are și un mesaj pentru ministrul Sănătății, căruia îi cere să schimbe „sistemul mafiot”. „Toți și-au făcut cabinete medicale, lucrează la spital, au cabinetele lor și trimit pacienții de la spital la cabinetul lor pivat. Pacienții sunt puși să își plătească analizele și tot ce li se face”, acuză clujeanca.