La ce oră este BINE să te trezești dimineața. Medicul Vlad Ciurea, despre obiceiul care îți poate distruge viața: „Nu avem voie!”

Publicat: 23 08. 2024, 19:32
Actualizat: 23 08. 2024, 19:35

La ce oră este bine să te trezești dimineața. Potrivit medicului neurochirurg român Vlad Ciurea, obiceiurile de dimineața ale oamenilor dictează ce se va întâmpla în restul zilei.

La ce oră este bine să te trezești dimineața

Cel mai bine este să renunți la stres și să fii optimist, pentru a rezolva problemele, încă de dimineața.

Stresul cronic are un impact devastator asupra creierului uman, asupra fizicului.

Oamenii trebuie să fie perfect conștienți că „startul” zilei, primele ore ale dimineții, sunt cele mai importante pentru restul zilei.

Rutina de dimineață va influența bunul mers al următoarelor ore.

Protejează-ți trupul si mintea apelând la obiceiuri sănătoase, dis de dimineață.

Cel mai bine este să te trezești undeva la 5.30 dimineața, pentru a beneficia de aerul curat de afară, de la primele ore.

„Personal, încerc și pot ca trezirea să fie la ora 5:30 de dimineață. De ce? Pentru că totul se desfășoară încet. Să nu ne grăbim. În limba română se spune „graba, strică treaba” și așa este. Nu avem voie să facem în fugă, mai ales dimineața, o serie întreagă de lucruri”, a spus prof. dr. Vlad Ciurea pentru Antena 3 CNN.

Citește și: Medicul Vlad CIUREA recomandă fructul care încetinește îmbătrânirea. Ajută și la prevenirea bolilor de inimă

Vlad Ciurea: „Creierul are cinci dușmani!”

Dincolo de aerul curat, corpul tău are nevoie de mișcare, timp de 15-20 de minute.

De asemenea, poți bea un pahar de apă la temperatura camerei, pentru o hidratare benefică, chiar de la începutul zilei.

Creierul, compus din 78% apă, îți va „mulțumi” pentru apa oferită.

Vlad Ciurea subliniază că primele momente ale dimineții trebuie să fie dedicate relaxării și bucuriei, evitând sursele de stres precum rețelele de socializare sau știrile alarmante și (nu de puține ori…) false.

„Creierul are cinci dușmani: stresul, zahărul, alcoolul, tutunul – pentru că strânge vasele – şi drogurile. Acestea din urmă mă îngrozesc. Putem să menținem sănătatea mintală cu gânduri bune, optimism, zâmbet, activitate pozitivă, citit, scris şi exercițiu fizic. Memorarea şi desfășurarea activităţilor cu voce tare ne ajută nespus de mult.

Să vorbim singuri. Să zicem: «Acum am luat cartea». «Acum am dus cheile la maşină”. Deci să vorbim, să spunem cuvintele, să facem gesturile și să memorăm. Toate lucrurile trebuie să curgă ca un râu”, a mai spus medicul Vlad Ciurea.

Citește și: Obiceiul românilor care distruge CREIERUL, mai ales vara. Vlad Ciurea: „De asta apare durerea!”

Sursa foto: Facebook / Pixabay