Prima pagină » Sănătate » La Spitalul Universitar București nu se respectă procedurile de dezinfecție. Un aparat RMN zăcea DE TREI ANI într-un colet nedesfăcut

La Spitalul Universitar București nu se respectă procedurile de dezinfecție. Un aparat RMN zăcea DE TREI ANI într-un colet nedesfăcut

La Spitalul Universitar București nu se respectă procedurile de dezinfecție. Un aparat RMN zăcea DE TREI ANI într-un colet nedesfăcut
Proceduri de dezinfecție nerespectate și probleme penale la Spitalul Universitar București. Vezi ce a descoperit Corpul de control al Ministerului Sănătății după ce doi angajați au intrat în greva foamei

Concluziile preliminare ale Corpului de control trimis la Spitalul Universitar București relevă probleme de natură penală, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. În timpul controlului, spitalul a fost sancționat pentru că nu respectă procedurile de dezinfecție. La Spitalul Universitar din Capitală au fost trimise echipe de control din partea ministerului Sănătății, a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și a Direcției de Sănătate Publică București a Municipiului București.

„Pot să vă spun că, parțial, unele sesizări s-au adeverit, în sensul că nu au fost efectuate procedurile de dezinfecție așa cum trebuie în ambulatoriu de specialitate, fapt pentru care unitatea a fost sancționată în timpul controlului. S-a constatat că la un cabinet nu se utilizează produse biocide pentru dezinfecția mâinii, deși aceste produse existau în stoc. Au fost sancționați asistenții coordonatori din ambulator și de pe anumite secții clinice ale spitalului,” a declarat Sorina Pintea.

Corpul de control a verificat activitatea unității spitalicești din anul 2013, iar concluziile finale ale raportului vor fi trimise la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Am constatat de asemenea că s-ar putea să existe niște probleme de natură penală la modul în care s-au făcut achizițiile din fondurile Ministerului Sănătății. Obiectivele vizate au fost legate de modul în care sunt utilizate serviciile medicale pacienților, de modul în care au fost utilizate fondurile ministerului, modul în care angajații cunosc protocoalele, procedurile de curățenie, de dezinfecție la nivelul Spitalului Universitar. Așa cum spuneam, am constatat că sunt anumite aspecte de natură penală, drept pentru care întregul raport al acestui control va fi trimis la Parchet.(…) Când raportul final va fi gata, vă voi comunica aceste aspecte, precum și faptele pe care le considerăm posibil, de natură penală și pentru care vom face acele sesizări,” spune Pintea.

În timpul controlului, a fost desigilat un colet care stătea neatins de 3 ani, fără ca vreun angajat al spitalului să-și pună problema ce se află înăuntru. Spre surpriza tuturor, a fost descoperit un aparat de rezonanță magnetică nucleară (RMN), în valoare de 200.000 de euro, cumpărat în anul 2014.

„Stătuse trei ani în cutie în spital și nimeni nu știa ce este în acea cutie. (…) A fost un preț de achiziție, noi am considerat că este foarte mare, dar nu este decizia noastră. Cineva va analiza și va vedea care a fost prețul real de achiziție sau poate că a fost acesta”, a mai adăugat ministrul Sănătății.

De asemenea, s-a descoperit că Spitalul Universitar nu a avut un contract complet cu CNAS, astfel pacienții nu au putut obține unele investigații gratuite.

„Pe radiologie imagistică, Spitalul Universitar nu a avut un contract cu CNAS în anul acesta. Asta înseamnă că foarte mulți pacienți nu au putut beneficia de investigații gratuite în secția de explorări funcționale a spitalului. Asta înseamnă că s-au pierdut multe sume pe care spitalul le-ar fi putut încasa de la CNAS”, explică Sorina Pintea.

Pe 8 august 2018, doi angajați ai Spitalului Universitar din București au stat în greva foamei 17 zile, sesizând o serie de nereguli. Gestul lor a determinat ministrul Sănătății să trimită Corpul de control. Sub pretextul unor abateri disciplinare și absențe de la locul de muncă, managerul Spitalului UNiversitar a desfăcut contractul de muncă unuia dintre protestatari, asistenta Mariana Luceanu.

„Decizia de sancționare nu poate și nu trebuie făcută de către Ministerul Sănătății. Este o decizie a spitalului. Dacă angajata constată că i s-au încălcat anumite drepturi, poate să facă contestație la această decizie, dar sunt alții care trebuie să vadă dacă această decizie este corectă sau nu,” consideră ministrul Sănătății Sorina Pintea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?