Directorul Spitalului din Piatra Neamț, Codruț Munteanu și deputatul PNL Pavel Popescu, care s-a implicat în salvarea tânărului ars după explozie, își amintesc minut cu minut tot ce s-a petrecut.
„Imediat, noi l-am primit la UPU și am dat primul ajutor, ținut de noi, cu specialiștii noștri. Am declanșat planul alb, adică toată atenția și toată grija, numai că rugămintea era de a-l transfera către București. La momentul respectiv, nu am găsit nici un fel de soluție să-l transferăm la spitalele din București, nu erau locuri. Și atunci am făcut apel la cabinetul domnului ministru Arafat. Dânsul nu era în țară. Doamna secretară mi-a făcut legătura cu domnul director general, Călin Alexandru. Ne-am sfătuit permanent cu dânsul și am ajuns la concluzia că cea mai bună idee este să îl transferăm la Iași. L-au preluat colegii de la Iași stabil hemo-dinamic, după ce noi l-am explorat, i-am făcut și tomografie. Au continuat prelucrarea plăgilor chirurgical,” a povestit pentru Mediafax, managerul Spitalului Județean de Urgență.
Despre lipsa unui loc în spitalele din București a scris și deputatul PNL Pavel Popescu vineri, pe Facebook. După ce a luat legătură cu familia tânărului, a sunat la ministrul Sănătății.
„Am sunat-o pe Sorina Pintea, MS.
Pe la 20:30 m-a sunat înapoi, spunându-mi de caz. I-am spus atât: „Știu de caz, i-am găsit loc, haideți să îl transferăm”.
20:56, trimit către Serge, Sorina Pintea și doctorul Arafat cererea oficială de transfer, cu datele pacientului. Comunic cu Raed Arafat prin sms și îmi confirmă că a inceput organizarea pentru transfer.
21:40 primesc un email de la Serge, dar și un mesaj pe telefon în care îmi spune: pacientul nu poate fi acceptat din cauză că plățile pentru cei doi mineri pe care îi transferasem în luna iulie nu au fost făcute. Directorul spitalului dorea astfel un avans de 15.000 de euro.
Între timp, primesc de la Sorina Pintea actele medicale și le trimit spre evaluare lui Serge”, a scris deputatul.
Medicul Codruț Munteanu explică ce răspunsuri a primit de la colegii din București: „La cele trei clinici din București nu au fost locuri. Aceasta a fost explicația care ni s-a dat de la Centrul Operațional, de la COSU, ni s-a spus 《Nu sunt locuri!》. Eu personal știu că am vorbit cu medicul de gardă de la Bagdasar Arseni, care mi-a spus 《Avem trei locuri și trei locuri pentru arși sunt deja ocupate. Nu avem unde să îl luăm》. Probabil că aceeași situație a fost și la colegii ceilalți”.
În Spitalul din Piatra Neamț, pacientul nu a stat foarte mult:
„Derularea evenimentelor:
13.45 am declanșat noi planul alb,
14:02 pacientul cu arsuri multiple l-am preluat noi la UPU. Imediat am constituit echipa multidisciplinară și am prelucrat tot ce s-a putut.
14:30 din nou am luat legătură cu COSU, ca să informăm că evaluat pacientul avea arsuri de 70% și 15-20%. Automat trebuie trimis spre București
16:45 transferul s-a efectuat de la noi. Tot suportul și sprijinul logistic l-am avut, mai puțin nu am avut unde să-l ducem spre București.”
În acea noapte, tânărul ars a intrat în operație și în paralel s-a alcătuit o celulă de criză din care făcea parte și ministrul Sănătății, pe rețeaua de socializare Whatsapp.
Joi dimineață,
1:11. Eram în mașină încercând să caut soluții.
10:30. După eforturi îndelungate ale Sorinei Pintea, se face o plată. Imediat îl sun pe directorul spitalului din Charleroi care îmi spune că fiind zi de sărbătoare, nu poate verifica plățile. Mai mult, nici nu poate accepta pacientul decât după efectuarea plăților și pentru cei doi mineri transferați în iulie (28.000 de euro). Îl rog din suflet să facă o excepție, dar îmi spune că nu mai poate avea încredere în statul român.
O informez pe Sorina Pintea. Începe un calvar birocratic între Casa de Asigurări de Sănătate și Casa de Pensii care nu putea decide dacă poate face plata, deoarece în cazul celor doi mineri, Casa de Pensii ar fi trebuit să o facă, fiind considerat accident de muncă. (…)
O sun pe Sorina Pintea din nou. Disperare. Birocrația dintre cele două case ne omora,” descrie liberalul.
Pavel Popescu s-a dus la Palatul Victoria, să discute cu premierul Viorica Dăncilă despre situația tânărului ars.
„10:40 în mașină. Intru în clădirea Guvernului, sunt legitimat și intru în sala de ședințe unde tocmai se terminase o întalnire. Consilierul de stat Nelu Barbu, mă ghidează spre biroul premierului. Sunt întâmpinat de asistenta doamnei Dăncila căreia îi spun că vreau să discut urgent cu premierul.
10:58 Mi se spune că premierul are o întalnire cu o delegație în fix două minute. Îi răspund: „Foarte bine. Unul din cele două minute, este al meu.” Asistenta mă întreabă despre speță. Îi spun că Sorina Pintea nu poate rezolva problema decât cu ajutorul premierului.
Viorica Dăncilă ia legătura cu Sorina Pintea, îi dă OK-ul pentru plată (peste capul birocrației care da, ne omoară cu zile).
Sorina Pintea mă sună și îmi spune: „am rezolvat, fac a doua plată. Premierul a spus să vă mulțumesc.”
14:21 ministrul Sănătății confirmă deblocajul birocratic. Avionul are undă verde.
16:30 avionul decolează de la Iași, cu Alexandru”.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că starea pacientului transportat în Belgia este stabilă.
„Transferul s-a făcut în momentul în care medicii au reușit. El a fost operat la Iași, a fost în Terapie Intensivă. Pe măsură ce i se făceau analize eu le transmiteam la spitalul din Belgia și medicii spuneau «Nu, nu», până în momentul în care au spus «DA»”, a povestit Pintea, la Sibiu.
Mai mulți români din Belgia s-au mobilizat vineri și organizează o campanie de strângere de fonduri pentru românul rănit în explozia de la Piatra Neamț și transportat în acel stat pentru îngrijiri și operație. Comunitatea românilor încearcă să găsească și cazare pentru familia tânărului.
El va fi operat abia luni, deoarece mai are nevoie de tratament pentru stabilizare. Tânărul cu arsuri pe 65 la sută din corp a fost transferat joi în Belgia, după ce a fost dus cu ambulanța de la Piatra Neamț la Iași în stare gravă, intubat și ventilat mecanic, și operat acolo. El este una din victimele unei explozii produsă miercuri într-un bloc din Piatra Neamț, urmată de un incendiu. A reușit să iasă singur din bloc, iar apoi a leșinat.