Măsuri de ultimă oră. România va introduce formularul PLF. Testul PCR, cerut celor care vin din afara UE. Lista completă a deciziilor Guvernului
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat, a anunțat, duminică, că România va introduce formularul PLF, în contextul în care în țară au fost confirmate două cazuri de infectare cu Omicron.
Raed Arafat a făcut afirmația după ședința de la Guvern, de duminică. El a spus că, din 20 decembrie, România va introduce formularul PLF (Passenger Locator Forms), care este un document de identificare a persoanelor care călătoresc în afara țării.
„Se va elabora și o strategie de comunicare pentru folosirea vectorilor de comunicare pentru ca oamenii să știe cu să folosească formularul”, a spus Raed Arafat.
Acest formular va trebui prezentat de toate persoanele care intră în țară.
„Acest formular este funcțional în majoritatea țărilor europene”, a punctat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Măsurile guvernului pentru combaterea răspândirii Omicron
Deoarece specialiștii anticipează o posibilă creștere a incidenței în următoarele săptămâni, vaccinarea persoanelor rămâne cea mai eficientă și importantă formă de protecție, mai ales a celor din categoriile vulnerabile, au transmis oficialii Guvernului.
„S-a discutat ca, pentru limitarea răspândirii Omicron, românii și alți cetățeni UE care vin din țările terțe vor prezenta test RT PCR, obținut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei. Cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină zece zile. Cei care vin din alte țări UE, vor continua să prezinte certificatul verde, care să ateste respectiv vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test RT PCR, obținut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei”, conform oficialilor Executivului.
Persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele șase luni, care călătoresc din alte state membre UE aflate în zona roșie urmează să stea în carantină zece zile.
Persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală în ultimele șase luni și care nu prezintă test RT PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei vor fi carantinate pentru 14 zile, conform sursei citate.
„Se va actualiza lista statelor din Africa, ai căror cetățeni nu pot intra temporar în România. Aceste propuneri urmează a fi aprobate prin Hotărâre CNSU”, potrivit sursei menționate anterior.
În contextul confirmării prezenței tulpinii Omicron în România, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, duminică, la sediul Guvernului, o întâlnire cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei: ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Adriana Pistol.