Prima pagină » Sănătate » Medici pentru România lansează campania „Nu uităm de ceilalți” | Suport online GRATUIT pentru pacienții cu boli cronice

Medici pentru România lansează campania „Nu uităm de ceilalți” | Suport online GRATUIT pentru pacienții cu boli cronice

În plină pandemie COVID-19, pacienții cu boli cronice întâmpină dificultăți în a accesa cabinetele medicale deși au nevoie de sprijinul specialiștilor în toată această perioadă. Pentru a veni în ajutorul acestora, proiectul Medici pentru România a lansat campania „Nu uităm de ceilalți”, prin care doctori din România, dar și din diaspora, asigură suport online GRATUIT pacienților cu boli cronice sau diverse simptome ușoare, fără legătură cu COVID-19.

Proiectul Medici pentru România a fost inițiat, în luna octombrie a anului trecut, de Andrei Baciu (medic chirurg cardiovascular), Sebastian Burduja (antreprenor social), Alexandru Costache (antreprenor social) și Victor Costache (medic chirurg cardiovascular), ulterior alăturându-se echipei Dragoș Preda (antreprenor social), Sorina Stroe (medic stomatolog) și Victor Jugănaru (medic rezident).

Medicii voluntari vor putea oferi gratuit consiliere online pacienților care au nevoie de suport prin intermediul platformei online

Astfel, medicii voluntari vor putea oferi gratuit consiliere online pacienților care au nevoie de suport prin intermediul platformei www.medicipentruromania.ro. Totul se va derula online, astfel că nu va fi necesară deplasarea de la domiciliu. Fiecare ședință de consiliere va dura 15 de minute și va fi efectuată în urma programării online. Suportul exclude urgențele, pentru acest lucru pacienții trebuind să sune la 112.

„Dorim să le transmitem medicilor toată admirația pentru munca depusă în tratarea pacienților ce au atât de multă nevoie de suportul lor în această perioadă dificilă. Sistemul medical din România este la turație maximă, iar COVID-19 mobilizează toată atenția și resursele. Suntem conștienți că există foarte mulți oameni, cu alte afecțiuni, care au nevoie de noi toți în această perioadă.

Prin urmare, programul Medici pentru România lansează campania «Nu uităm de ceilalți», prin care doctori din intreaga lume asigură suport online pacienților care suferă de boli cronice sau au diverse simptome ușoare, fără legătură cu COVID-19. Pe aceasta cale invităm cât mai mulți medici să se alăture inițiativei noastre și să ofere suportul necesar celor aflați în nevoie.  Este necesar să ne adaptăm situației din prezent, dar și modului în care se va derula activitatea medicală în viitor”, declară Alexandru Costache, inițiatorul programului Medici pentru România.

Programul își propune să acopere servicii din specializări precum cardiologie, geriatrie, psihiatrie, neurologie, chirurgie plastică, pediatrie, psihologie, nutriție și diabet, dermatologie, ginecologie, hematologie, oftalmologie, gastro-enterologie, stomatologie, ORL, medicină de familie.

Avantajele consilierii online oferite sunt multiple:

  • Pacienții vor putea discuta deschis și confidențial, prin videoconferință, cu un profesionist.
  • Au acces la medici români foarte buni, din țară și din întreaga lume, din confortul casei lor.
  • Scade riscul de a fi expuși infectării cu coronavirus, nefiind necesară deplasarea în afara domiciliului.
  • Reducem presiunea pe camerele de gardă și cabinetele de consultații.
  • Serviciile sunt gratuite – pentru pacienți și pentru medici.

Sistemul de programări, dar și cel de afiliere ca medic, este disponibil pe www.medicipentruromania.ro/nu-uitam-de-ceilalti.

Despre inițiativa Medici pentru România

„Exodul personalului medical este cea mai importantă problemă cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc. Asistăm la un fenomen paradoxal: România pregătește un număr destul de important de absolvenți în medicină, școala românească este una bună, recunoscută inclusiv internațional, numai că suntem printre țările cu cel mai mic număr de medici raportat la mia de locuitori. Deși pregătim atât de mulți medici, nu reușim să ne bucurăm de serviciile lor medicale, pentru că tinerii pleacă.

Cel mai trist este faptul că pleacă atât medici foarte tineri, imediat după ce termină facultatea sau după ce termină programul de rezidențiat, cât și medici înalt specializați, care au urmat specialități consumatoare de timp și bani – chirurgie, ATI, ginecologie, cardiologie, pediatrie. Alături de exodul medicilor, subfinanțarea sistemului de sănătate, infrastructura deficitară, lipsa finanțării programelor de prevenție și screening sunt probleme care se răsfrâng direct asupra pacienților.

În ultimii ani au plecat peste 20.000 de medici din Romania. Mulți iau decizia aceasta încă de pe băncile facultății. Motivele sunt multe și evidente, dar nu pot fi rezumate doar la aspectele financiare. Importante sunt mai ales predictibilitatea în carieră, condițiile în care se practică medicina în Romania, cât și accesul limitat la cercetare medicală și inovație. Unui medic i-au revenit, în medie, 345 de pacienți.

Ceea ce ne propunem este să folosim toate cunoștințele și experiența profesioniștilor români atât din țară, cât și din afară, pentru a construi împreuna o alternativă în România. Încercăm să găsim soluții pentru a putea lucra și aici la standardele și condițiile din străinătate, soluții care să ofere finalmente pacienților din Romania încrederea că pot accesa în țara servicii medicale la standarde europene”, declară Alexandru Costache, inițiatorul programului Medici pentru România.

Alexandru Costache, inițiatorul programului Medici pentru România

Medici pentru România își propune:

  • Construirea unei comunități la care să adere atât medicii din Romania, cât și cei din Diaspora;
  • Atragerea cadrelor medicale românești, din afară, alături de care, prin experiența acestora dobândită în țara adoptivă, să ajutăm la îmbunătățirea sistemul medical românesc;
  • Oferirea unui serviciu de calitate pacientului prin direcționarea acestuia către un specialist local;
  • Consilierea medicilor care doresc întoarcerea în Romania în vederea reintegrării acestora în sistemul medical romanesc;
  • Susținerea inovației în domeniul medical;
  • Conectarea pacienților cu medicii români din Diaspora în vederea obținerii unei a doua opinie legate de un diagnostic;
  • Creșterea calității actului medical.

Medicii români care doresc să se afilieze acestui program pot completa formularul online disponibil la adresa https://medicipentruromania.ro/afiliaza-te/.

Autor

Citește și