Medicii avertizează: Diabetul este la fel de grav ca infarctul
Medicul Dragoș Vinereanu, de la Spitalul Universitar de Urgență București, a precizat că diabetul zaharat nu mai este o boală a diabetologului, ci o boală a tuturor, și toate specialitățile sunt interesate în diagnosticul și tratamentul corect al unui pacient cu diabet zaharat.
„Diabetul zaharat atinge toate organele și până la urmă diabeticul se transformă într-un pacient cardiologic, neurologic, nefrologic și chirurgical pe parcurusl evoluției lui. În ceea ce privește cardio-diabetologia, la ora actuală se discută din ce în ce mai mult între cele două specializări. Diabetul este la fel de grav cum este și infarctul, iar peste 25 la sută dintre pacienții cardio-vasculari prezintă și diabet zaharat, așa că este extrem de importantă colaborarea dintre specialiștii care se ocupă de tratarea celor două boli”, a spus profesorul Vinereanu.
Medicul Mircea Penescu, de la Spitalul Clinic de Nefrologie „Carol Davila”, a arătat că rinichiul este o țintă în diabet întrucât, fiind un organ extrem de vascularizat, cade pradă acestei boli care atacă vasul la orice nivel, în special vasele mici.
„Din păcate, nefrologia «recrutează» peste 40 la sută din pacienți din rândul diabeticilor. Mai toți diabeticii ajung să prezinte complicații renale și de aceea declanșarea diabetului zaharat trebuie privită cu foarte multă atenție sub aspectul complicațiilor renale”, a spus Mircea Penescu.
Și medicul Ioan Bruckner a susținut necesitatea colaborării medicilor din diferite specialități pentru tratarea unui pacient diabetic, care are nevoie ca doctorul să nu se limiteze la spectrul îngust al specialității sale.
În cadrul conferinței de la București, academicianul Constantin Ionescu Târgoviște a declarat că încă nu se cunosc cauzele care duc la declanșarea diabetului, însă, la adulți, factorii care generează diabetul sunt mult mai numeroși, fiind în primul rând alimentari.
„Legat de studiul cauzelor care stau la baza diabetului, personal consider că am intrat într-o peșteră foarte mare, cu galerii multiple care unele duc în sus, altele în jos. Cred că va mai necesita timp până la aflarea cauzelor. În schimb, apreciez că am ajuns foarte aproape de a cunoaște ce se întâmplă în tipul de diabet autoimun care apare la copii. În curând, cam peste 10 ani, vor fi identificați marcării pentru identificarea momentului în care se declanșează diabetul autoimun la copii”, a spus Constantin Ionescu Târgoviște.
Conferința despre abordarea holistică a complicațiilor cronice micro și macrovasculare ale diabetului zaharat, coordonată de profesorul Gabriela Radulian, a reunit mai mulți specialiști din țară din domenii precum: cardiologie, neurologie, oftalmologie, nefrologie, medicină internă, chirurgie, chirurgie vasculară, medicină de familie, dermatologie, psihologie.