Prima pagină » Sănătate » Medicii români cer schimbarea legislației privind fumatul

Medicii români cer schimbarea legislației privind fumatul

Medicii români cer schimbarea legislației privind fumatul
Societatea Română de Pneumologie vrea schimbarea legislației privind fumatul pentru o mai bună protecție a fumătorului pasiv, potrivit președintelui acestei instituții, Florin Mihălțan.

Fumătorii pasivi prezintă un risc ridicat de a se îmbolnăvi de diferite forme de cancer. Avertismentul vine din partea reprezentanților Societății Române de Pneumologie, care cer înăsprirea legislației privind fumatul de la noi din țară.

„Vom încerca să forțăm legislația, este singura modalitate de a face ca fumătorul pasiv să fie realmente protejat. Ce presupune aceasta? Înseamnă că trebuie să scoatem din lege acel amendament cu 100 de metri pătrați iar în curtea școlii nu trebuie să mai existe magazine de comercializare a țigărilor ce sunt disimulate în alte tipuri de vânzări”, a declarat Florin Mihălțan, sâmbătă, într-o conferință de presă.

Potrivit legislației în vigoare, fumatul este permis în baruri, discoteci, restaurante și alte spații publice cu destinație similară, numai în spații special amenajate pentru fumat. Prevederile menționate mai sus nu se aplică barurilor, discotecilor, restaurantelor și altor spații publice cu destinație similară, a căror suprafață a întregului spațiu public închis destinat clienților este mai mică de 100 m2, dacă proprietarul sau managerul acestora stabilește și afișează avertismentul: În această unitate fumatul este permis. 

Prof. dr. Mihălțan a menționat că la fumătorii pasivi se poate înregistra o creștere a riscului de boală cardiovasculară cu 35% și o dublare a celui de a face o depresie, notează Agerpres.

„Procentul de cancere, indiferent că sunt pulmonare sau de altă natură, crește de aproximativ 1,5 ori față de un nefumător. În funcție de numărul de ore de expunere, de încăperea în care se realizează aceasta și de gradul de ventilație se poate produce o instalare mai rapidă sau mai târzie a unei afecțiuni din aceeași panoplie de afecțiuni ca și la fumătorul activ”, a atras atenția Mihălțan.

La rândul său, dr. Daniel Gherasim a precizat că sunt 6,4 de milioane de fumători pasivi în țara noastră.

Pe de altă parte, medicul primar pneumolog Ioana Munteanu a spus că date din 2011 arată că aproape 27% din români fumează.

„Pentru a scădea numărul fumătorilor se pot aplica mai multe metode. Principala procedură este cea legislativă, care trebuie să impună niște reguli stricte pentru fumători. Alte metode sunt cea educațională și terapia”, a afirmat Ioana Munteanu.

Societatea Română de Pneumologie a organizat sâmbătă conferința de presă „Fumatul la mâna a doua. Categorii vulnerabile—riscuri și drepturi” din cadrul simpozionului medical cu același nume.

Citește și