Meniuri sănătoase și delicioase de POST. Recomandările unui medic nutriționist

Publicat: 07 04. 2019, 21:13

„Perioada Postului înseamnă pentru mulți dintre pacienții noștri care vor și să slăbească, o perioadă de alimentație dezechilibrată, bogată în grăsimi saturate și carbohidrați, și săracă în nutrienți esențiali pentru organism. De aceea petrecem în clinică timp pentru construirea unor meniuri de post, bazate pe preferințele pacienților, care să le asigure energia necesară și să nu le dăuneze sănătății”, ne-a declarat medicul Ionela Dumitrescu Soare.

Meniu de post pentru o femeie, maxim 1300 kcal

Mic Dejun: Tartina cu avocado, salată de portocale cu migdale 

Ingrediente: 50g pâine de secară, 75 g avocado zdrobit cu fulculița sau tăiat felii, care poate să fie condimentat, după gust cu piper, chilli, sau un pic de sare, 200g de miez de portocală, 20g de migdale.

Prânz: Falafel cu salată tabbouleh 

Ingrediente: 300g falafel, 100g salată Tabbouleh. Atenție la cantitatea de ulei! Recomand să alegeți o rețetă de falafel cu 100kcal/100g și o salată tabbouleh cu maximum 5 ml ulei, adică o linguriță, per porție.

Cina: Salată de vinete cu pâine de secară și salată de ardei copți

Ingrediente: 150g salată de vinete, 200g salată ardei copți, 50g pâine de secară. Atenție la cantitatea de ulei! Noi am luat în calcul câte o linguriță, adică 5 ml, pentru porțiile de salată de vinete și cea de salată de ardei copți.

Informatii nutritionale: Aprox 1.300 kcal, 460 kcal micul dejun, 470 kcal prânzul, 300 kcal cina. 14% proteine, 40% grăsimi, din care 6% saturate, 46% carbohidrați.

Citește continuarea pe CSID!