Ministerul Sănătății: Aproximativ 80.000 de persoane au fost vaccinate gratuit împotriva gripei
Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că pentru sezonul 2015- 2016 au fost achiziționate 500.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
„Avem deja 300.000 de doze distribuite la nivelul direcțiilor de sănătate publică pentru derularea campaniei, urmând ca de săptămâna viitoare să fie distribuite și celelalte 200.000 de doze. Anul trecut, Ministerul Sănătății a încheiat un acord cadru pe timp de doi ani pentru trei milioane de doze de vaccin, astfel încât, în funcție de receptivitatea populației și a cadrelor medicale, ne-am asigurat că vom putea suplimenta cantitățile de vaccin și peste cele 500.000 de doze”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Conform unui comunicat de presă a Ministerului Sănătății, aproximativ 80.000 de persoane au fost vaccinate în primele două săptămâni de la demararea campaniei de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon.
Campania de vaccinare a Ministerului Sănătății se derulează prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi.
În cadrul programului de vaccinare gratuită este imunizat, cu prioritate personalul medical, potrivit recomandărilor OMS. Apoi vor fi vaccinate, alte categorii de risc, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, gravide, se arată în documentul citat.
Potrivit specialiștilor, vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă, de aceea recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit.
„De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos- alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare) sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii, și in special prin gripa. Medicația antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secție/ spital de boli infecțioase se administrează la indicația medicului, în cazurile grave sau în prezența bolii la persoane cu factor de risc cu complicații, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă”, se precizează în comunicatul de presă.
Conform documentului citat, datele preliminarii ale unui Studiu privind povara clinică și economică prin gripă realizat pentru sezonul 2013-2014 de către INSP în colaborare cu experții Biroului OMS pentru Europa arată că, în România, costurile consultațiilor la medicii de familie și ale spitalizărilor pentru gripă, pentru afecțiunile clinice compatibile cu gripa (ILI), pentru infecțiile acute respiratorii (ARI) și infecțiile respiratorii acute severe (SARI) au depășit 2,4 milioane de Euro.
De exemplu, pentru 1151 de cazuri SARI au fost cheltuite 1,7 milioane de euro. Costul unui caz de SARI confirmat cu virus gripal a fost de 1.564 de euro, în timp ce costul unei vaccinări antigripale este de 5,4 euro, se mai arată în studiu.
Organizația Mondială a Sănătății a lansat anul acesta un mesaj privind importanța vaccinării antigripale a populației la risc, arătând că, anual, din cauza gripei, mor 500.000 de oameni, dintre care 10 la sută în Europa.
Mesajul, care se adresează populației, în sensul conștientizării acesteia privind beneficiile vaccinării antigripale, este transmis de către experții Biroul Organizației Mondiale a Sănătății și printr-un clip video care poate fi vizualizat pe pagina de web a Ministerului Sănătății.