„Ieri, 19 martie, a avut loc prima întâlnire a Grupului de lucru înființat de Ministerul Sănătății pentru a analiza posibilitatea introducerii în practica medicală din România a canabisului medicinal ca terapie adjuvantă în bolile cronice. Din grupul de lucru fac parte reprezentanți ai Ministerului Sănătății, CNAS, ANMDM, șefi ai comisiilor de specialitate neurologie pediatrică, psihiatrie adulți și psihiatrie pediatrică, dar și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.
Potrivit reprezentanților instituției, în cadrul întâlnirii, specialiștii au subliniat că unicul produs benefic în tratamentul adjuvant al epilepsiilor rare (Sindrom Dravet si Lennox – Gastaut) din cele existente pe piața externă și care are autorizație de punere pe piață de la FDA (Food and Drog Administration), este în prezent comercializat doar în SUA.
„Procedura de autorizare pentru piața europeană este posibil să fie finalizată de Agentia Europeană a Medicamentului (EMA) în prima jumătate a acestui an. Legislația românească permite utilizarea canabidiolului în medicamente, nefiind
substanța controlată. În cadrul întâlnirii de ieri (marți, n.r.) s-a subliniat diferența între THC – care reprezintă substanța psihoactivă din canabis și se regăsește în tabelul 1 al Legii 339/2005 care cuprinde substanțe interzise și fără interes în medicină și CBD – canabidiol – o substanță care poate fi utilizată în scop terapeutic”, se arată în comunicatul menționat.
Reprezentanții Ministerului Sănătății precizează că scopul fiecărui demers este acela de a găsi soluții pentru pacienți.
„Ministerul Sănătății dorește să asigure accesul la tratamente inovative care aduc beneficii pacienților și acesta este motivul pentru care am înființat acest grup de lucru. Trebuie să identificăm soluții care să respecte toate convențiile internaționale, în acest caz vorbim despre Convenția Unică asupra Stupefiantelor din 1961 si Convenția Națiunilor Unite din 1971 asupra substanțelor psihotrope. În aceste condiții, vom urmări autorizarea în Europa a produsului Epidiolex pentru asigurarea accesului rapid la tratament pentru pacienții cu epilepsie rară din România”, a declarat Octavian Alexandrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Bacalbașa: Problema nu e legalizarea pentru persoanele cu cancer, ci să nu apară traficul de canabis
Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a declarat, pentru Mediafax, că e un lucru corect legalizarea canabisului pentru persoanele bolnave de cancer, însă problema este, ca prin acestă inițiativă, să nu intervină traficul de canabis, în condițiile în care gestionarea stupefiantelor e dificilă în România.
„Pentru persoanele bolnave de cancer este un medicament. Problema nu este legalizarea pentru persoanele bolnave de cancer, ceea ce este un lucru medical just, ci ca sub această inițiativă să nu intervină traficul de canabis. Suntem o țară în care derapajele au avut loc frecvent și bunele intenții de multe ori au fost deturnate. Deci problema indicației pentru bolnavul canceros a canabisului este una și este un lucru corect, iar problema gestionării stupefiantelor în această țară, în ansamblul ei, este altă problemă care trebuie să fie un prilej de vigilență în cea mai mare măsură, pentru că am mai văzut abuzuri”, a afirmat Nicolae Bacalbașa, miercuri, pentru Mediafax.
Întrebat de Mediafax ce ar propune pentru ca astfel de abuzuri sau derapaje să nu apară, Bacalbașa a răspuns scurt: „Bună credință și verificare”.
Reacția deputatului PSD vine în contextul anunțului ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit căruia, canabisul ar putea fi legalizat și utilizat în scopuri medicinale. El a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreațional.
Și ministrul Sănătății spune că legalizarea canabisului a fost cerută de pacienți și de rudele pacienților cu boli rare și cu afecțiuni oncologice cu care a avut, deja, o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Sănătății. Pintea a mai spus că legalizarea ar fi un „lucru bun”.
Foto: Hepta