Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat luni, la Antena 3, că am putea scăpa de pandemia de COVID-19, în următoarele 6 sau 9 luni, dacă populația se va vaccina.
Cred că noi trebuie să respectăm viața și sănătatea, dincolo de orice. Și a fost greu până acum și cred că o să mai fie greu, dar împreună cred că putem să trecem peste asta. Și putem să câștigăm timp prin respectarea regulilor și să salvăm viața celor mai vulnerabili. Iar de scăpat din asta o să scăpăm prin vaccinare. Este prima dacă când avem o șansă reală, o speranță că într-un timp definit, cât de cât definit, putem să vorbim despre 6 luni, putem să vorbim despre 9 luni, am putea să scăpăm de această pandemie. Gândiți-vă puțin cum vedeați lucrurile în martie anul trecut, dacă v-ar fi spus cineva că în iarna următoare o să fie mai rău, cum ați fi primit atunci vestea că există un vaccin”, a declarat Vlad Voiculescu, la postul TV citat.
Numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19, cu vaccinul Pfizer BioNTech, a ajuns la 125.190, începând cu data de 27 decembrie 2020 (cadre medicale). De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat aproape 500 de reacții adverse.
Acestea sunt datele puse la dispoziția Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
În ultimele 24 de ore, 16.896 persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech, fiind înregistrate 40 de reacții adverse: 18 reacții de tip local și 22 reacții generale, relatează Mediafax.
În total, reacțiile adverse au ajuns la 428 „comune și minore”: 173 reacții locale cu durere la locul injectării și 255 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie). Două reacții sunt în curs de investigare.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, s-a vaccinat, luni, împotriva COVID-19.
Vor continua colegii noştri să vină în următoarele zile. E un gest de normalitate. Noi am făcut un pas acum şi abia am aşteptat să ajung să pot să mă vaccinez şi am promis public că fac acest lucru şi mă bucur că l-am făcut. Nu am recomanda oamenilor să se vaccineze, dacă noi nu ne-am vaccina. Vaccinul e voluntar, nu e obligatoriu. E considerat vaccin sigur, e gratuit. Dacă reuşim toţi să îl facem, reuşim să ajungem cât mai repede către o situaţie de normalitate. Îndemnul meu către oameni e să nu asculte toate aceste ştiri nefondate despre vaccin şi să asculte toate indicaţiile oficiale despre vaccin. Mai avem o doză de făcut pe 1 februarie, doză de rapel. Foarte uşor a fost. Eu mă vaccinez sezonier antigripal”, a precizat Raed Arafat la Centrul de Vaccinare.
Laurențiu Belușică, managerul Spitalului Orășenesc din Găești, a declarat că i s-a schimbat viața după postarea în care susținea că va administra vaccinul anti-COVID tuturor celor care doresc, pentru a nu irosi dozele.
Îmi pare foarte rău. Nu mi-am dorit acest lucru, nici vorba să mă fi gândit la așa ceva. Eu am vrut să fac la cineva o doză de vaccin care ar fi putut să-mi rămână”, a povestit Laurențiu Belușică la Antena 3.
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a declarat, duminică, la Antena 3, că se vor organiza echipe mobile care vor asigura vaccinarea la domiciliu a persoanelor care nu se pot deplasa.
Ele vor asigura vaccinarea, de pildă, persoanelor care sunt internate în centrele medico-sociale. De pe dată de 15 așa se va și întâmplă. Există proceduri în acest sens prin care centrele vor fi programate pentru vaccinare în colaborare cu DSU și nucleul județean al activităților de vaccinare. Practic se stabilește un orar în care echipele mobile merg la sediul centrului și împreună cu administratorul, care are datoria să obțînă consimțământul informat al persoanelor de acolo, se efectuează activitatea de vaccinare și ulterior se înregistrează persoanele în registrul electronic”, a anunțat Gheorghiță.