Noile metode de învățare și digitalizarea, printre obiectivele candidaților care vor să preia funcția de rector al UMF „Carol Davila” / Prof. Viorel Jinga: Sunt cam 18.000 de paturi în spitalele din București unde studenții pot să învețe medicina la patul bolnavului
Pentru această funcție și-au depus candidatura Viorel Jinga, Adrian Streinu-Cercel și Cătălina Poiana, informează AGERPRES.
„M-am hotărât să candidez pentru funcția onorantă de rector al UMF „Carol Davila” pentru că eu consider că sunt o persoană onestă, implicată, o persoană cu viziune asupra problemelor comunității academice din universitatea noastră, care poate să rezolve și situațiile divergente, să flexibilizeze soluțiile, astfel încât să ia finalmente concluzii cu asentimentul majorității membrilor comunității sau chiar unanime, pentru că sunt o persoană care muncește din greu, care a trecut toate etapele carierei universitare. Îi datorez universității și trebuie să întorc înapoi universității ceea ce a făcut pentru mine încă din anul 1982 când am intrat ca student pe porțile facultății”, a declarat profesorul Viorel Jinga.
În opinia sa, din punct de vedere educațional trebuie introduse la UMF metodele noi de învățare pentru studenți.
Potrivit acestuia, din punct de vedere al patrimoniului este foarte important să fie dezvoltată suprafața spațiilor destinate învățământului.
„Actualmente, avem 180 de amfiteatre și săli unde se țin cursuri, cu o suprafață de circa 15.000 de metri pătrați și alți 15.000 de metri pătrați pentru lucrări practice și seminarii. Sunt cam 18.000 de paturi în spitalele din București unde studenții pot să învețe medicina la patul bolnavului, dar încă nu este de ajuns, pentru că a crescut numărul de studenți și am ajuns la 10.542 de studenți. „, a susținut profesorul doctor.
Profesorul Adrian Streinu-Cercel, conducător de doctorat, membru al Academiei de Științe Medicale din România, membru al Academiei de Medicină Dentară din Paris (Franța), afirmă în planul de management publicat pe site-ul instituției de învățământ că experiența dobândită atât la nivel teoretic prin cursuri de management (managementul cercetării, managementul spitalicesc), cât și întreaga activitate managerială de la INBI „prof. dr. Matei Balș” sunt „argumente importante” care l-au determinat să candideze pentru funcția de rector.
El consideră că trebuie asigurată reabilitarea rapidă a clădirilor instituției, extinderea și modernizarea spațiilor de învățare existente, trebuie găsite căile pentru asigurarea resurselor financiare în așa fel încât salariile și bursele „să nu mai reprezinte 90% din buget”, ci să permită, prin creșterea veniturilor, dezvoltarea „sănătoasă” a universității, completarea locurilor vacante și un program de investiții sustenabil.
Profesorul Cătălina Poiană are ca obiective atragerea de cadre didactice cu recunoaștere academică națională și internațională din afara universității, digitalizarea activităților suport pentru procesul educațional prin dezvoltarea și diversificarea platformei de e-learning.