Prima pagină » Sănătate » Noua generație de medici trage un semnal de alarmă: Aș rămâne să profesez în țară, dacă pot să schimb ceva în sistem – VIDEO

Noua generație de medici trage un semnal de alarmă: Aș rămâne să profesez în țară, dacă pot să schimb ceva în sistem – VIDEO

Galerie Foto 1
Șefa de promoție din 2019 a Facultății de Medicină Generală din cadrul UMF Iași spune că ar rămâne să profeseze în țară dacă ar putea să schimbe ceva în sistem. La UMF au fost peste 1.700 de absolvenți din 33 de țări, care au depus Jurământul lui Hipocrate în Piața Națiunilor din Iași.

După o ceremonie maraton care a durat mai bine de 10 ore, promoția 2019 a Universității de Medicină și Farmacie din Iași a depus miercuri seară Jurământul lui Hipocrate în Piața Națiunilor.

La ceremonie au participat cei 1.702 absolvenți ai universității, cadre didactice, dar și rude și prieteni ai tinerilor. Șefa de promoție de la Facultatea de Medicină Generală a vorbit cei șase ani de facultate.

„Șase ani de medicină au fost dificili, au fost multe examene, multe frustrări adunate, dar în final tot ce contează este că fiecare lecție pe care am învățat-o a constituit un pas important în devenirea noastră ulterioară și, în final, rămân doar amintirile frumoase”, a spus Brenda Istrate, șefa de promoție de la Medicină Generală.

Și pentru că nu era suficient cât avea de învățat la Medicină, când era în anul patru a început să urmeze și Facultatea de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, iar în anul cinci a plecat cu o bursă Erasmus pentru un an în Germania.

„În legătură cu cealaltă facultate, inițial a fost născută din dorința mea de a face Medicină legală, dar actualmente a ajuns, în primul rând, să fie un hobby”, a recunoscut șefa de promoție.

Brenda își dorește să facă specializarea Anestezie-Terapie Intensivă și a decis ca pentru început să rămână în țară.

„Aș rămâne, dar aș rămâne în stiuația în care simt că pot schimba ceva, dacă simt că nu stă în puterea mea și că trebuie doar să mă conformez, cred că o să fie cazul să plec”, a declarat Brenda Istrate.

Anul acesta, absolvenții UMF Iași sunt din 33 de țări.

„De fiecare dată când auzi Jurământul lui Hipocrate simți un sentiment profund și de mândrie și de datorie, pe care ți-l naște acest jurământ și faptul că ai absolvit o facultate într-un domeniu în care sănătatea semenilor tăi este cel mai important lucru pe care trebuie să îl abordezi și să îl asiguri în profesia pe care o vei avea”, a declarat Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

noua generație de medici

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?