Numărul deceselor anuale cauzate de CANCER s-ar putea dubla până în anul 2050

Publicat: 06 11. 2024, 15:14
FOTO - Caracter ilustrativ

Numărul cazurilor de cancer din întreaga lume va crește vertiginos și va provoca milioane de decese până în 2050. Concret, la nivel mondial, numărul deceselor cauzate de această boală se va dubla până în 2050, în mare parte din cauza creșterii înregistrate în țările cu venituri mici și medii.

Habtamu Bizuayehu de la Universitatea Queensland din Australia și echipa sa au făcut această descoperire analizând cifrele recente cu privire la cazurile și ratele de deces pentru 36 de tipuri de cancer în 185 de țări din baza de date a Observatorului Global al Cancerului. Aceștia au proiectat apoi viitoarele cazuri și decese prin aplicarea acestor rate la previziunile privind populația pentru 2050 ale Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Cercetătorii au constatat că numărul total de cazuri de cancer la nivel mondial este de așteptat să crească cu aproape 77% între 2022 și 2050, ceea ce ar însemna 15,3 milioane de cazuri suplimentare în 2050 pe lângă cele 20 de milioane din 2022. Totodată, se preconizează că decesele cauzate de cancer la nivel mondial vor crește cu aproape 90% în această perioadă, ceea ce va duce la creșterea numărului de decese cu 8,8 milioane în 2050 față de 2022, când 9,7 milioane de persoane au murit din cauza acestei boli.

Decesele cauzate de cancer s-ar putea tripla în Niger și Afganistan

Cele mai mari creșteri sunt așteptate în țările cu un nivel scăzut sau mediu al indicelui de dezvoltare umană al ONU, care se bazează pe speranța medie de viață, nivelul de educație și venitul pe persoană. În medie, se preconizează că aceste cazuri de cancer și decesele cauzate de acesta aproape se vor tripla până în 2050 în țările cu un scor scăzut, precum Niger și Afganistan. În același timp, în țările cu un scor foarte ridicat – cum ar fi Norvegia – se preconizează că numărul cazurilor și al deceselor va crește, în medie, cu peste 42 % și, respectiv, 56 %.

CITEȘTE ȘI:

EUTANASIA, un subiect încă tabu în România. Directorul INML: “Cea mai corectă abordare a cazurilor terminale este raportarea la demnitatea morții”

CIUPERCA „Coamă de leu” – aliatul imunității de fier ce protejează inima și creierul. E recomandată pentru diabetici. Unde o găsești cum cum arată