Numărul virozelor respiratorii, în creștere de la o săptămână la alta. Cum să ții gripa la distanță
Numărul românilor diagnosticați cu viroze respiratorii crește de la o săptămână la alta, arată ultimele statistici ale Ministerului Sănătății.
„Din datele Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile și ale Centrului Național de Gripă din INCDMI Cantacuzino reiese că în săptămâna a cincea din 2015, în România activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale – județele Iași, Constanța și municipiul București, cu cazuri sporadice în unele județe, morbiditatea prin infecții respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă și depășind nivelul așteptat”, se arată într-un comunicat al MS.
Astfel, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute – cazuri de gripă, cazuri compatibile clinic cu gripa, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii – a fost de 106.551, cu 2,2% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă și cu 23,7% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent – atunci când s-au înregistrat 86.103 de cazuri de viroze respiratorii.
De asemenea, în săptămâna 5/2015 s-au înregistrat la nivel național 191 cazuri de gripă, mai multe comparativ cu cele înregistrate în săptămâna 5/2014 – respectiv 17 cazuri.
Datele ministerului Sănătății mai arată că în săptămâna 5/2015 au fost înregistrate 23 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu 11 mai multe față de săptămâna precedentă și cu 13 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent.
Până la data de 03.02.2015, au fost confirmate 179 cazuri de gripă: 86 cazuri cu virus tip A, (42 subtip H3, 24 subtip H1 pdm09, 20 ne-subtipate) și 93 cazuri cu virus tip B.
Medicii de familie spun că această creștere a numărului de viroze nu trebuie să ne alarmeze, deoarece petrecem mult timp în spații închise, iar acest lucru favorizează răspândirea virușilor. „În această perioadă a anului virușii se activează și se transmit foarte ușor de la o persoană la alta. E suficient doar să stăm în preajma unei persoane răcite ca să ne îmbolnăvim și noi. Virușii se iau atunci când cineva de lângă noi tușește, strănută, dar chiar și atunci când vorbește cu noi”, a declarat pentru gândul dr. Mihaela Pirnacu.
Vaccinul antigripal este cea mai sigură metodă de a nu ne îmbolnăvi de gripă. Dar, deși Ministerul Sănătății are un program național prin care distribuie un milion de doze de astfel de vaccin pentru persoanele din grupele de risc, medicii de familie acuză autoritățile că nu împart dozele la timp. „Pentru a ne imuniza împotriva gripei trebuie să ne vaccinăm în luna octombrie, dar autoritățile ni-l distribuie din luna decembrie, și atunci doar zece doze, pentru care trebuie să completezi zeci de formulare. Restul dozelor vin în martie, atunci când nu mai ai ce să faci cu ele”, susține dr. Pirnacu.
Cum putem ține gripa la distanță
Persoanele bolnave de gripă au unul sau mai multe dintre următoarele simptome: febră, tuse, dureri în gât, dureri musculare, dureri de cap, frisoane și oboseală. Pentru a nu ne îmbolnăvi, medicii recomandă în primul rând să evităm contactul apropiat cu aceste persoane și să ne îndepărtam de persoanele care tușesc sau strănută.
Se mai recomandă să menținem o distanță de cel puțin un metru față de orice persoană cu simptome de gripă și să evităm zonele aglomerate. Atunci când distanța nu poate fi menținută, trebuie să reducem pe cât posibil timpul de contact apropiat cu o astfel de persoană.
Medicii mai spun că spălatul sau dezinfectarea frecventă a mâinilor ne ajută să ne protejăm de virus. Astfel, este indicat să ne spălăm bine pe mâini cu apă și săpun, în special după ce tușim sau strănutam. Dezinfectantele pentru mâini pe bază de alcool reduc cantitatea de virus gripal de pe mâinile contaminate, însă spălarea cu apă și săpun este mult mai eficientă.
Spălatul pe mâini nu trebuie să fie doar o clătire rapidă, trebuie să dureze cel puțin 20 de secunde de fiecare dată, iar mâinile trebuie să fie frecate una de cealaltă cu apă și săpun în acest timp, după care săpunul de pe mâini trebuie clătit cu apă din abundență. După spălarea cu apă și săpun, mâinile trebuie uscate bine, dacă este posibil cu prosoape de hârtie de unică folosință, sau cu uscătorul cu aer cald.
Pentru a nu contacta virusul gripal mai este indicat să evităm să ne atingem ochii, nasul sau gura. Virusurile sunt transmise atunci când o persoană atinge ceva care este contaminat cu germeni și apoi își atinge nasul, ochii sau gura.
Vaccinarea antigripală reprezintă cea mai sigură metodă de protecție împotriva gripei. Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală în primul rând persoanelor la risc (personal medical, persoane peste 65 ani, persoane cu afecțiuni cronice, gravide) dar și a copiilor peste 6 luni vârstă.
Potrivit datelor Ministerul Sănătății, până la data de 1 februarie 2015, au fost vaccinate antigripal 459.758 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.