O fetiță cu laringită a murit la 40 de minute de la internare
O familie din localitatea vasluiană Bunești-Averești acuză de malpraxis cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huși, după ce fetița lor în vârstă de patru ani a murit în condiții suspecte, în urmă cu câteva zile, la 40 de minute de la internarea în unitatea medicală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Diagnosticată de către medicul de gardă cu „laringită acută, cu sindrom febril”, copila a primit tratamentul adecvat pentru o astfel de boală. Părinții fetiței cred însă că medicul i-a administrat antibiotic fără a i se face înainte un test în urma căruia să se stabilească dacă este alergică la respectivul medicament.
În aceste condiții de moarte suspectă, polițiștii de investigații criminale au declanșat o anchetă pentru a stabili dacă este vorba de culpă medicală, fiind ridicate toate documentele de la spitalul din Huși referitoare la acest caz.
„Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul. În acest sens, s-a dispus și efectuarea autopsiei de către medicii legiști, care va fi relevantă în derularea anchetei”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Conducerea Spitalului Municipal Huși consideră decesul copilei de patru ani drept „un eveniment absolut nefericit”, pentru care însă nu găsește o explicație până la pronunțarea medicilor legiști.
„Este un eveniment absolut nefericit, care ne-a șocat pe toți. Fetița a intrat în stop cardiac și respirator în 40 de minute de la internare și, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a mai putut fi salvată. Este un deces subit și de aceea lăsăm Poliția să definitiveze ancheta”, a precizat managerul Spitalului Municipal Huși, Lucia Rotaru.
Polițiștii vasluieni nu au interogat, deocamdată, familia fetiței decedate în condiții suspecte, fiind așteptată mai întâi înmormântarea copilei.
Teodor Istrate, corespondenti@mediafax.ro