O fetiță de 11 ani A MURIT din cauza virusului gripei aviare. Ce simptome a acuzat

Publicat: 22 02. 2023, 22:42

O fată în vârstă de 11 ani din Cambodgia a murit infectată cu virusul gripei aviare, H5N1. Micuța era din provincia Prey Veng, a anunțat Departamentul pentru controlul bolilor transmisibile din cadrul Ministerului Sănătăţii cambodgian.

Potrivit sursei citate, fetița s-a îmbolnăvit în data de 16 februarie.

Febră, tuse și durere în gât

Ea a acuzat simptome de febră, având temperatură 39, dar și tuse şi durere în gât. Departamentul pentru controlul bolilor transmisibile arată că fata a fost îngrijită iniţial de serviciul sanitar local, iar după ce starea i s-a înrăutățit, prezentând mari probleme respiratorii, a fost transferată la Spitalul Naţional de Pediatrie din Phnom Penh.

„La 21 februarie, medicul i-a prelevat probe pentru diagnostic la Institutul Naţional de Sănătate Publică, iar rezultatele au sosit la 22 februarie, confirmând că era pozitivă la gripa aviară H5N1. Între timp, copila a decedat”, se arată în comunicatul autorităților cambodgiene, preluat de china.org.

Specialiștii Ministerului Sănătății îi sfătuiesc pe locuitorii din zona Prey Veng să nu atingă păsările domestice bolnave sau moarte. Cine bănuiește că a fost infectat cu virusul H5N1 trebuie neapărat să se adreseze medicilor sau să sune la numerele de urgență puse la dispoziție de autoritățile statului.

Virusul gripei aviare H5N1 se răspândeşte cu ușurință între păsări, mai ales acolo unde sunt mari ferme avicole. Uneori, virusul gripei aviare se transmite și de la păsări la oameni, arată studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În context, OMS transmite că, din 2003 până în 2014, au existat 56 de cazuri de persoane infectate în Cambodgia, iar 37 dintre acestea au decedat. Dar, din 2015 încoace, nu s-a mai înregistrat niciun caz de persoană infectată cu acest virus în ţara asiatică.