Prima pagină » Sănătate » O problemă care afectează mulți oameni, dar poate fi combătută, crește riscul de apariție a 10 tipuri de cancer

O problemă care afectează mulți oameni, dar poate fi combătută, crește riscul de apariție a 10 tipuri de cancer

O problemă care afectează mulți oameni, dar poate fi combătută, crește riscul de apariție a 10 tipuri de cancer
Excesul de greutate și obezitatea cresc riscul de apariție a 10 tipuri de cancer, inclusiv cele de uter, vezică biliară, rinichi, ficat și de colon, potrivit unui studiu publicat joi în revista medicală britanică The Lancet, informează AFP.

Realizat de cercetătorii de la School of Hygiene and Tropical Medicine din Londra, studiul a fost efectuat pe un eșantion de peste 5 milioane de britanici în vârstă de peste 16 ani, al căror indice de masă corporală (IMC) era cunoscut. Participanții au fost monitorizați timp de șapte ani și jumătate.

IMC reprezintă raportul dintre înălțime și pătratul înălțimii unei persoane, iar un indice mai mare de 30 este considerat un semn de obezitate la adulți. Persoanele supraponderale au indici situați între 25 și 30.

Analizând cele 167.000 de cazuri de cancer observate în rândul participanților, cercetătorii au făcut o legătură între IMC și 17 dintre cele 22 tipuri de cancere cu cea mai mare frecvență observate în Marea Britanie.

Fiecare creștere cu cinci puncte a IMC-ului a putut fi asociată cu un risc crescut pentru anumite tipuri de cancer, cel de uter clasându-se pe primul loc (cu un risc mai mare cu 62%), devansându-le pe cele de vezică biliară (31%), ficat (25%), col uterin (10%), tiroidă (9%) și sangvin (leucemie – 9%).

IMC-urile prea mari cresc de asemenea riscul global de cancer hepatic (19%), de colon (10%) și ovarian (9%).

Bazându-se pe aceste rezultate, cercetătorii consideră că în Marea Britanie, circa 12.000 de cancere curente ar putea fi asociate în fiecare an cu obezitatea și cu excesul de greutate.

Dacă epidemia de obezitate va continua în ritmul actual, cu o creștere de o unitate a IMC-ului la fiecare 12 ani, circa 3.800 de cancere suplimentare ar putea să apară în fiecare an în această țară.

Studiile precedente au stabilit deja o legătură între obezitate și anumite tipuri de cancer, dar, potrivit oamenilor de știință de la School of Hygiene and Tropical Medicine din Londra, acele analize mai vechi nu au ținut cont, într-o măsură suficientă, de alți factori de risc cunoscuți, precum vârsta și fumatul, însă aceștia au fost luați în calcul în studiul lor.

Cercetătorii britanici spun, de asemenea, că efectele obezității pot fi foarte diferite de la un cancer la altul. „Pentru anumite cancere, precum cel mamar, apărut la femei tinere care nu se află încă la menopauză, se pare că există un risc mai scăzut atunci când IMC-ul este mai ridicat”, a precizat medicul Krishnan Bhaskaran, unul dintre coordonatorii studiului.

„Această variație ne arată că IMC-ul poate să afecteze riscul de cancer prin intermediul unor procese diferite, depinzând de tipul de cancer”, a adăugat el.

Citește și