Organizația Mondială a Sănătății avertizează: Copiii sub un an nu trebuie să folosească telefoanele
Organizația a anunțat miercuri că cei mici, cu vârsta până în 5 ani, ar trebui să petreacă cel mult o oră în fața ecranelor în fiecare zi, dar, oricum, cu cât mai puțin, cu atât mai bine.
Recomandările făcute sunt asemănătoare cu cele ale Academiei Medicilor Pediatrici din America. Grupul acesta recomandă pentru copiii sub 18 luni evitarea totală a ecranelor, exceptând apelurile video, și, de asemenea, recomandă părinților să fie întotdeauna alături de copii, mai ales dacă aceștia au sub doi ani, atunci când folosesc asemenea obiecte și să le ofere explicația pentru a-i ajuta să le înțeleagă mai bine.
Însă unele grupări de specialiști în domeniu au criticat recomandările făcute de OMS deoarece nu prezentau și beneficiile produselor digitale, dar și faptul că acest ghid este centrat doar pe cantitate, nu și pe calitatea timpului petrecut în fața unui ecran.
„Cercetarea noastră a arătat că în prezent nu există destule dovezi pentru a impune o anumită limită pentru timpul petrecut în fața ecranului”, a declarat doctorul britanic Max Davie, care face parte din Colegiul Medicilor Pedriatici.
Organizația Mondială a Sănătății nu a specificat nici efectele negative ale timpului în exces petrecut în fața ecranului, însă a făcut recomandări referitoare la orele de somn și activitățile fizice.
De asemenea, ghidul prezintă și sfaturi pentru cei mai mici de un an – de exemplu, ar trebuie să petreacă cel puțin jumătate de ora pe zi stând pe burtică – și pentru cei de peste un an – precum faptul că activitățile fizice ar trebui să dureze cel puțin trei ore pe zi.
Foto: Pixabay