Pacienți transportați în premieră pe timp de noapte pe Heliportul Spitalului Universitar București
„Luni, 30 decembrie, au fost transferați cinci pacienți cu infarct și o pacientă cu pericardită hemoragică. Datorită heliportului, pacienții au ajuns mult mai repede la spital și este foarte important că timpul de transport a fost scurtat, fiindcă noi, personalul medical specializat, putem interveni mai repede pentru salvarea vieții dumnealor. Spre exemplu, în cazul pacientei din Tulcea, transferul cu elicopterul a reprezentat un mare avantaj. Pacienta a ajuns noaptea la noi, adusă cu elicopterul și imediat după ce am preluat-o i-am făcut coronarografie și angioplastie, iar acum evoluția este favorabilă. De altfel toți pacienții aduși ieri cu infarct la spital au beneficiat de coronarografie cu angioplastie”, declară medicul primar cardiolog Vlad Vintilă, din cadrul SUUB.
Starea pacienților transferați, luni, cu elicopterul la Spitalul Universitar de Urgență București este stabilă, iar evoluția este favorabilă.
De pe data 3 decembrie, de când heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit operațional, și până luni, 13 pacienți au fost transferați cu elicopterul, potrivit reprezentanților SUUB.
„Heliportul de la Spitalul Universitar de Urgență reprezintă un mare avantaj pentru bolnavi, deoarece ambulanțele nu mai pierd timp în trafic. Normalitatea este ca elicopterul să aducă bolnavul direct la unitatea medicală, unde, în cel mai scurt timp cu putință primește ajutorul de care are nevoie. Durează doar câteva minute de la preluarea pacientului de la elicopter până este adus la camera de gardă unde i se fac toate investigațiile necesare, adică un timp scurt, pentru că salvarea vieții pacientului este prioritară pentru noi”, spune managerul Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica.