Prima pagină » Sănătate » Pericolul din suplimentele alimentare

Pericolul din suplimentele alimentare

Pericolul din suplimentele alimentare
Chiar dacă de-a lungul anilor s-a împământenit ideea conform căreia ne putem lua foarte ușor aportul necesar de vitamine și nutrienți din farmacie, fără să ne mai gândim la ce alimente să consumăm în funcție de nevoile pe care le avem din acest punct de vedere, se pare că acest obicei nu este deloc sănătos.

Faptul că ne facem repede o vitamină efervescentă sau luăm un supliment alimentar atunci când simțim că rămânem fără putere înseamnă că nu reușim să luăm nutrienții necesari din alimentația pe care o avem. 

Suplimentele alimentare nu pot suplini deficitul de vitamine din organism, vitamine pe care ar trebui să le luăm din alimentele consumate. De asemenea, o mare parte dintre ele ne fac, de fapt, mai mult rău decât bine, potrivit Business Insider. 

De-a lungul timpului, aceste medicamente au fost asociate creșterii riscului de dezvoltare a mai multor tipuri de cancer și chiar cu apariția pietrelor la rinichi, afecțiuni care pot sfârși tragic pentru pacienții afectați. 

Ca să evităm acest tip de medicamente, ar trebui să ne uităm puțin la meniul nostru zilnic și să încercăm să mâncăm mai puțină carne, mai puține dulciuri și să ne obișnuim cu o dietă bogată în fructe și legume. 

1. Fă din legume un punct cheie al meselor tale. 

2. Consumă cât mai multe nuci. Sunt bogate în proteine și pot ajuta la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge. De asemenea, nucile constituie o sursă importantă de fibre. 

3. Încearcă să reduci aportul de zahăr și de carbohidrați. Dietele bogate în zahăr și carbohidrați, dar sărace în cereale întegrale, sunt asociate cu probleme grave de sănătate, deci trebuie să existe o balanță între aceste două extreme.

4. Include în meniul tău pește, cel mai recomandat fiind somonul. Acesta este bogat în omega-3, grăsime care protejează membranele celulare.

5. Mănâncă avocado. Chiar dacă sunt bogate în grăsimi și calorii, fructele de avocado au un conținut scăzut de zahăr și sunt bogate în fibre, de aceea sunt recomandate în orice fel de dietă. 

Toate alimentele enumerate mai sus sunt bogate în vitamine și minerale și, odată consumate, nu mai este nevoie de introducerea în meniul zilnic a suplimentelor alimentare. 

Legumele sunt bogate în vitaminele A, C și E. Peștele și nucile sunt bogate în omega-3, iar fructele de avocado sunt o sursă importantă de potasiu și vitamine precum C și E. 

Citește și