Prima pagină » Peste 30 de tineri, elevi și studenți la Maratonul Asthmathon: soluții ingenioase pentru a schimba calitatea vieții pacientului alergic/astmatic. Prof. Univ. Dr. Virgil Păunescu: „Generațiile mai tinere trebuie susținute pentru a putea să-și atingă potențialul”

Peste 30 de tineri, elevi și studenți la Maratonul Asthmathon: soluții ingenioase pentru a schimba calitatea vieții pacientului alergic/astmatic. Prof. Univ. Dr. Virgil Păunescu: „Generațiile mai tinere trebuie susținute pentru a putea să-și atingă potențialul”

Peste 30 de tineri, elevi și studenți la Maratonul Asthmathon: soluții ingenioase pentru a schimba calitatea vieții pacientului alergic/astmatic. Prof. Univ. Dr. Virgil Păunescu: „Generațiile mai tinere trebuie susținute pentru a putea să-și atingă potențialul

Sunt alergic! Și eu! Și tu? Din ce în ce mai multe persoane se plâng de faptul că alergiile le impactează total calitatea vieții. Uneori, pacientul suferă în tăcere, alteori caută soluții pentru a rezolva această problemă, deloc de neglijat. Informația este cea care  face întotdeauna diferența și ne ajută să luăm cea mai corectă decizie medicală pentru noi și pentru organismul nostru.

Este și motivul pentru care Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, Asociația OncoGen și partenerii organizează, în zilele de 14 – 15 mai, la sediul OncoGen Timișoara, un eveniment inedit: prima ediție Asthmathon, sub egida Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC).

Astmul și rinita alergica sunt două afecțiuni în continuă creștere la nivel mondial, iar statisticile europene preconizeaza ca numarul acestora se va dubla in urmatorii zece ani.

 

Maratonul Asthmathon se va întinde pe durata a 30 de ore

Maratonul Asthmathon va începe sâmbătă (14 mai), ora 12.00, și se va întinde pe durata a 30 de ore.
În deschiderea evenimentului vor vorbi Prof. Univ. Dr. Virgil Păunescu, coordonator OncoGen și vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale, Prof. Univ. Dr. Carmen Bunu, președinte al Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC), Radu Ticiu, fondator al BioCoderDojo și coordonator de proiecte Asociația One Source, Sergiu Micorici, președinte Young Researchers din cadrul Asociației OncoGen .

Asthmathon by OncoGen, un concept inovator

Asthmathon by OncoGen este un concept inovator, adresat tinerilor – elevi de liceu și studenți- , care își propune să valorifice potențialul creativ al acestora în scopul identificării de soluții ingenioase, menite să îmbunătățească prin diverse mijloace (tehnice, științifice, sociale etc.) calitatea vieții pacientului alergic/astmatic și să contribuie la creșterea gradului de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la cauzele și implicațiile astmului alergic.

Știință, inovație, creativitate… viață!

La maratonul organizat de OncoGen s-au înscris peste 30 de tineri, elevi și studenți la licee și universități, ale căror idei și propuneri vor fi supuse jurizării și vor fi recompensate cu premii la finalul competiției.

Evenimentul este unul interactiv, așa că vor  adresa mesaje de susținere tinerilor participanți reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, parlamentari, reprezentanți ai conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență “Pius Brânzeu” Timișoara, ai universităților timișorene și mediului de afaceri local.

“Ne bucură să putem găzdui aici, la OncoGen, un maraton al creativității și inovării. Este un mesaj de susținere și încurajare pe care dorim să-l transmitem tinerilor pasionați de științe care trebuie să înțeleagă cât de important este să crezi în tine, să îndrăznești și să lupți pentru propriile convingeri și idei. Este ceea ce facem alături de tinerii noștri cercetători, aici, la Centrul OncoGen, și ceea ce vom continua să facem și de acum încolo.

Generațiile mai tinere trebuie susținute și încurajate pentru a putea să-și atingă potențialul. Eu le văd entuziasmul, dorința de a urca tot mai sus și ideile îndrăznețe, dar atitudinea lor pozitivă are nevoie de îndrumare atentă și de resurse deosebite pentru a obține rezultate notabile. La OncoGen, prin programul de mentorat OncoGen Young Reserachers (OYR) le oferim atât îndrumarea, cât și resursele necesare pentru a pune în aplicare proiectele spectaculoase la care mulți dintre ei lucrează.

Acesta este mesajul pe care OncoGen dorește să îl transmită prin organizarea acestui maraton creativ și acesta este spiritul pe care noi îl susținem la modul cel mai concret cu putință, nu doar prin declarații de intenție”, a precizat, referindu-se la obiectivele Asthmathon by OncoGen, Prof. Univ. Dr. Virgil Păunescu, coordonatorul Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului OncoGen.

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și