Prima pagină » Sănătate » Premieră medicală în România: prima reconstrucție complexă de penis

Premieră medicală în România: prima reconstrucție complexă de penis

Premieră medicală în România: prima reconstrucție complexă de penis
Echipa de chirurgi a centrului de excelență în chirurgie plastică și reconstructivă Zetta, condusă de Dr. Dragoș Zamfirescu, a realizat prima reconstrucție complexă de penis din Romania, cu țesut propriu de pe antebraț, proteză siliconică maleabilă și grăsime proprie, unui bărbat în vârsta de 33 de ani, căruia i-a fost amputat în cvasitotalitate organul genital.

Intervenția a fost realizată în două etape, la un interval de 6 luni de zile, și a fost finalizată cu succes, pacientul recăpătându-și toate funcțiile esențiale ale organului – urinară, senzitivă, erectilă si sexuală.

Prima etapă a intervenției, și cea mai importantă, a fost efectuată în luna martie a acestui an și a constat în reconstrucția microchirurgicală a organului genital al pacientului folosind țesuturi proprii, recoltate de la nivelul antebrațului.
Medicii au urmărit recăpătarea formei, volumului și a sensibilității penisului, precum și a funcționalității uretrei. Operația a durat în jur de 8 ore și a fost încheiată cu succes, pacientul recuperându-se rapid, într-un interval de trei săptămâni.

Întrucât țesuturile reconstruite nu pot să rivalizeze cu întreaga complexitate a structurilor naturale,  pentru a maximaliza rezultatul estetic și funcțional, în cursul zilei de 12 octombrie a fost realizată a doua intervenție care a avut ca scop consolidarea acestor aspecte cu ajutorul implantării a două proteze siliconice maleabile și a injectării unei cantități de grăsime proprie.

Citește continuarea în CSID!

Citește și