Premieră pe piața medicală. Inovația care îi ajută atât pe pacienți, cât și pe cei din domeniul medical. Povestea începută în 2016, într-un garaj, s-a transformat într-un start-up medical de succes
O poveste începută în anul 2016, într-un garaj – motivele, deloc fericite, dar mobilizatoare și constructive – s-a transformat într-un business de succes care ajută și inspiră. Vești bune atât pentru pacienți, cât și pentru cei care lucrează în domeniul medical! Start-up-ul medical UpLyft lansează produsul care le permite pacienților cu mobilitate scăzută să se poată muta singuri din pat în căruciorul cu rotile, în mai puțin de un minut.
O premieră pe piața medicală, fiind primul sistem de ”self transfer” de acest fel, și este construit în San Diego conform standardelor FDA (Administrația pentru alimente și medicamente).
Mai exact, cu ajutorul lui, în mai puțin de un minut, orice persoană cu mobilitate redusă se poate muta singură din pat în căruciorul cu rotile. Inovația îi ajută atât pe pacienți, cât și pe cei care lucrează în spitale și alte instituții medicale. Până acum, mutarea se făcea doar cu asistență din partea cadrelor medicale sau aparținătorilor care, nu de puține ori, ajung să aibă probleme și accidente la spate, compensațiile ajungând la 20 de miliarde de dolari, anual, în SUA.
Această investiție vine după ce, anul trecut, Fortech Investments a investit și în Telios, primul start-up românesc de telemedicină.
“Am ales să investim în UpLyft în primul rând pentru că ne-a impresionat produsul lor și gradul de inovație pe care au reușit să îl aducă în acest domeniu. Este un produs care are un impact vizibil asupra calității vieții oamenilor și a îmbunătățirii condițiilor din instituțiile medicale.
De asemenea, suntem atenți și activi în această nișă de home-care, după ce anul trecut am investit în Telios, un alt start-up care inovează domeniul medical și vom căuta să profităm cât mai mult de sinergia pe care o creează start-up-urile din portofoliu cu activitatea pe care o desfășoară Fortech,” declară Valentin Filip, Director de Investiții în cadrul Fortech Investments.
O poveste care ajută domeniul medical, dar mai ales pe pacienți
UpLyft are o echipă solidă în spate, cu membri cu experiență și vechime în industrie, care au ajutat produsul să ajungă unde este în prezent. Dar, la fel ca multe start-up-uri de succes, povestea a început într-un garaj, în 2016, după ce fiul unui prieten al fondatorului Anton Simson a devenit paraplegic în urma unui accident de bicicletă.
Treptat, acesta a început să caute o soluție pentru a le ușura părinților munca. Cinci ani și nouă prototipuri mai încolo, produsul a ajuns în forma finală și fondatorii își îndeplinesc misiunea de “a readuce independența celor care suferă de probleme de mobilitate și să îi protejeze pe cei care au grijă de ei, evitând leziunile provocate de ridicarea manuală a pacienților,” spune Craig Misrach, Președinte și CEO al UpLyft.
„Așteptăm cu entuziasm să demarăm proiecte pe termen lung cu noul nostru partener, Fortech Investments, ale cărui resurse inteligente și expertiză în software se aliniază îndeaproape cu planurile noastre viitoare de dezvoltare. Pe măsură ce începem să ne extindem, UpLyft este încrezător de perspectiva comercializării pe piața europeană, în 2023”, continuă Craig Misrach.
Pre-comenzi în valoare de 200.000 de dolari și 15 patente americane și internaționale
Până acum, compania UpLyft a primit deja pre-comenzi în valoare de 200.000 de dolari și au 15 patente americane și internaționale. Cu această nouă rundă de finanțare de 760.000 de dolari (din care 185.000 de la Fortech Investments) vor mai produce o serie de aparate și își vor extinde potențialul de vânzări și promovare, atât în rândul pacienților cât și în rândul instituțiilor.
Fortech Investments este divizia de investiții al Fortech și partener tehnologic pentru specialiștii din domeniile de Producție, MedTech și FinTech. Oferă capital, smart money și optiunea de tech for equity pentru fondatorii de start-up-uri early stage care vor să lanseze mai repede, alături de un partener cu expertiză.