Prima pagină » Sănătate » Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei: Deblocarea cardului de sănătate nu este problema medicului

Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei: Deblocarea cardului de sănătate nu este problema medicului

Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei: Deblocarea cardului de sănătate nu este problema medicului
Medicii de familie spun că au solicitat de ani de zile decidenților să opteze pentru carduri cu cip, dar fără PIN, așa cum se folosesc în străinătate, pentru a se evita blocarea, considerând că deblocarea cardului nu este treaba medicului, așa cum a prevăzut CNAS.

Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu, a spus, marți, la Medical Forum, că medicii de familie vor refuza întotdeauna activitățile administrative și birocratice care afectează actul medical, cum ar fi distribuirea și deblocarea cardului.

„Nu s-a pus problema să blocăm activitatea. În perioadele în care (cardurile, n.r.) nu au mers, ne-am ocupat de chestiunile care nu au necesitat card. Am vizat documente, am citit investigațiile pacienților. Medicii din România sunt profesioniști care au sarcină profesională să acorde consultații, servicii medicale pacienților, nu au sarcină profesională să rezolve probleme administrative ale CNAS (Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, n.r.). cum ar fi distribuirea de card, blocarea cardului”, a spus Tănăsescu.

Ea a mai precizat că medicii de familie au solicitat, de ani de zile, decidenților să fie folosit un card cu cip, dar fără cod PIN, așa cum se folosesc în străinătate, pentru a evita blocarea cardului, dat fiind că mulți pacienți își uită PIN-ul sau tastează codul greșit.

„Considerăm că activitatea de deblocare a cardului nu este problema medicului și nu ar trebui să fie nici problema pacientului. (…) Vă rog foarte mult să nu percepeți refuzul nostru de a face aceste activități ca rea voință. Acest refuz derivă din respect pentru cei de la ușa cabinetului. Nu pot să stau o oră să deblochez cardul când am la ușă pacienți programați sau urgențe. Fiecare furnizor de servicii care întâlnește această problemă ar trebui ușor să rezolve situația sau CNAS să găsească o soluție ușoară pentru această situație. Nu s-au găsit soluții reale pentru consultațiile la domiciliu. Mi se pare hilar să mă duc la pacient acasă cu calculatorul , cu cititorul de card, să sper că are internet, dacă nu să iau și o sursă de internet. Acum, de bine, de rău, aplicația merge, cu întârziere uneori, dar înainte a mers extrem de greu sau deloc. Casa trebuia să își rezolve propriile probleme și să ne dea un soft bun care funcționează”, a adăugat Tănăsescu.

La rândul ei, Doina Mihăilă, președintele Federației Patronatelor Medicilor de Familie, a spus că au fost zile când a avut de inițializat foarte multe carduri și a stat și 50 de minute la un pacient.

CNAS a anunțat că, dacă posesorii de card tastează greșit de cinci ori codul PIN ales, cardul se blochează, putând fi deblocat de medic.

Pe 30 aprilie, înainte de utilizarea obligatorie a cardului de sănătate (de la 1 mai), CNAS anunța că activarea cardului se va face la orice furnizor de servicii medicale (cabinet de medicină primară, spital, ambulatoriu, laborator) la care asiguratul va apela prima dată după primirea cardului și că operațiunea de activare durează maxim 30 de secunde și constă în înlocuirea codului PIN inițial (000) cu un cod PIN din patru cifre ales de asigurat, pe care acesta nu trebuie să îl divulge.

Odată activat, cardul de sănătate va fi prezentat ori de câte ori asiguratul apelează la furnizorii aflați în contract cu casa de asigurări de sănătate pentru servicii medicale sau farmaceutice.

Furnizorul va introduce cardul în cititor, iar asiguratul va tasta codul PIN. Instant, aplicația cardului va afișa un mesaj în care va informa furnizorul dacă posesorul cardului este asigurat sau nu.

Pentru serviciile medicale de urgență nu este necesară utilizarea cardului de sănătate. Aceste servicii fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate cât și celor neasigurate.

Dacă asiguratul tastează greșit, de cinci ori consecutiv, codul PIN al cardului de sănătate, acesta se blochează. În această situație, medicul va telefona la numărul de helpdesk 021.202.6995 pentru deblocare.

După 1 mai, au apărut mai multe probleme în utilizarea cardului de sănătate, dar și în acordarea de servicii medicale în absența acestuia, existând pacienți care nu își primiseră cardul.

Unele probleme au fost cauzate de faptul că unii medici nu au înțeles cum poate fi utilizat cardul de sănătate. Spre exemplu, cardul de sănătate trebuia introdus în cititor și menținut acolo până când asiguratul își tasta PIN-ul ales de el și primea validarea acestuia din partea sistemului. Toate celelalte operații, respectiv consultația și redactarea rețetei, puteau fi făcute după scoaterea cardului din cititor.

Din acest motiv, unii medici de familie au avut nevoie și de patru ore pentru a consulta trei pacienți, după cum au semnalat aceștia.

Cei mai mulți medici au reclamant faptul că sistemul se blochează frecvent, iar validarea cardului este greoaie. Potrivit Societății Naționale de Medicina Familiei, medicii din toată țara au primit două tipuri de erori, ambele făcând imposibilă activarea cardurilor, respectiv UM indisponibilă și Token – lipsă.

CNAS și Ministerul Sănătății au semnalat că toți furnizorii trebuie să acorde servici medicale, întrucât nu-i poate fi anulată unei persoane calitatea de asigurat doar pentru că nu a intrat în posesia cardului.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu i-a prezentat situația cardului de sănătate și concluzia a fost că „implementarea cardului a fost prost pregătită”, apreciind că populația a fost insuficient de bine informată.

Citește și