Prima pagină » Sănătate » Primul vaccin contra hepatitei C a oferit rezultate promițătoare

Primul vaccin contra hepatitei C a oferit rezultate promițătoare

Primul vaccin contra hepatitei C a oferit rezultate promițătoare
Primul vaccin contra hepatitei C, conceput de compania britanică GlaxoSmithKline (GSK), a fost bine tolerat și a generat o puternică reacție imunitară în cadrul unui studiu clinic de fază I, potrivit unor rezultate considerate promițătoare, publicate miercuri în Statele Unite, transmite AFP.

În pofida unor efecte secundare de scurtă durată care au fost observate, precum oboseală și migrene, acest vaccin a fost bine tolerat de organismele pacienților, precizează autorii studiului.

Un alt studiu, de fază II, este în curs de derulare în două clinici din Statele Unite, pentru a evalua eficiența vaccinului în rândul unui grup de persoane dependente de droguri. Rezultatele vor fi cunoscute în 2016.

Acesta este primul vaccin contra hepatitei C care face obiectul unui studiu clinic de fază II.

„Amploarea reacțiilor imunitare observate la voluntarii sănătoși este fără precedent pentru un vaccin contra hepatitei C”, a subliniat profesorul Ellie Barnes, de la Facultatea de medicină din cadrul Universității Oxford din Marea Britanie, cercetătorul principal care a coordonat acest studiu clinic.

Rezultatele cercetării, la care participă medici de la compania italiană de biotehnologie Okairos, filială a grupului GSK, și de la Universitatea Stanford din California, au fost publicate în revista medicală americană Science Translational Medicine.

Se estimează că aproximativ 180 de milioane de persoane pe plan mondial sunt infectate cu virusul hepatitei C, o maladie hepatică cronică, principala cauză a cirozei și a cancerului la ficat, care provoacă aproape 500.000 de decese în fiecare an, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Oamenii de știință precizează că, în timpul infecției inițiale, o persoană din patru este capabilă, în mod natural, să elimine virusul, care poate în celelalte cazuri să rămână în organism vreme de mulți ani.

Acest lucru sugerează faptul că organismul uman poate să dezvolte singur o reacție imunitară contra acestei infecții.

Vaccinul a fost conceput pentru a provoca o puternică reacție a limfocitelor T contra virusului hepatitei C, în contextul în care aceste celule ale sistemului imunitar joacă un rol-cheie la persoanele ale căror organisme sunt capabile să distrugă singure acest agent viral.

Noul vaccin are la bază aceeași tehnologie genetică folosită de grupul GSK pentru dezvoltarea unui vaccin contra virusului Ebola, care face în prezent obiectul mai multor studii clinice de fază I.

Un cocktail revoluționar de antiretrovirale, denumit Harvoni, dezvoltat de grupul american de biotehnologie Gilead Sciences și aprobat recent de agențiile pentru medicamente din Statele Unite și din Uniunea Europeană, permite vindecarea a 99% din totalul bolnavilor diagnosticați cu hepatita C.

Însă prețul său prohibitiv de 94.500 de dolari pentru un tratament de 12 săptămâni îl descalifică din start pentru țările în curs de dezvoltare, unde se află cele mai multe persoane infectate cu virusul hepatitei C. Un vaccin contra hepatitei C ar permite o prevenție mai eficientă.

Strategia de vaccinare pusă la punct de oamenii de știință constă în stimularea reacției imunitare printr-o primă doză și menținerea ei cu o a doua doză, administrată după opt săptămâni, cu scopul de a genera o protecție durabilă contra acestui virus.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja