Prima pagină » Sănătate » Principala cauză de deces la populația sub 40 de ani

Principala cauză de deces la populația sub 40 de ani

Principala cauză de deces la populația sub 40 de ani
Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă principala cauză de deces la populația cu vârste de sub 40 de ani și este totodată cea mai frecventă cauză de handicap permanent la cei care au supraviețuit unui astfel de traumatism, spune președintelele Societății de Neurologie, prof. dr. Dafin Mureșanu.

Potrivit președintelui Societății de Neurologie din România (NR), numărul traumatismelor de acest fel este în creștere din cauza mai multor factori, de la dezvoltarea industriei auto și modul în care evoluează tehnologia în transport până la înmulțirea accidentelor domestice.

„Din datele pe care le avem, putem spune că în Europa incidența oscilează între 1,4 milioane și 1,6 milioane, majoritatea victimelor ajungând să fie tratate în regim de urgență. De fapt, traumatismele cranio-cerebrale – TCC – reprezintă principala cauză de deces la populația tânără, cu vârste de sub 40 de ani. Totodată, TCC constituie cauza a aproximativ două treimi din decesele post-traumatice fiind și cel cel mai frecvent generator de handicap permanent post-traumatic”, a declarat prof. dr. Dafin Mureșanu, președintele Societății de Neurologie din România (SNR) și al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN).

Specialiștii atrag atenția că toți pacienții cu TCC sever și 75% dintre cei care au suferit o formă medie de astfel de traumatism rămân cu dizabilități fizice și psihice.

Astfel, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, 11,5 milioane de europeni care au supravețuit unui traumatism cranio-cerebral prezintă dizabilități fizice sau tulburări cognitive și emoționale.

Datele oficiale indică o incidență în creștere a traumatismelor cranio-cerebrale: 200-300 de cazuri la 100.000 de locuitori, cu vârf de incidență la grupa de vârstă de 15-24. În Europa, anual, circa 245.000 de persoane sunt spitalizate cu astfel de traumatisme, iar 66.000 dintre acestea mor din cauza complicațiilor.

Și în România, numărul cazurilor de traumatisme cranio-cerebrale este în creștere: 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, România înregistează, anual, peste 60.000 de noi cazuri de TCC, iar la fiecare opt minute un român suferă un traumatism cranio cerebral.

Totodată, TCC reprezintă cauza a 25-30% dintre cazurile de invaliditate, iar 75% dintre persoanele decedate în accidente rutiere au suferit un traumatism cranio cerebral.

Studiile recente arată că există o legătură directă între condiția socială și producerea unui traumatism cranio cerebral. Cele mai multe dintre victimele traumatismelor sunt persoanele cu un venit scăzut și o condiție socială mai modestă, starea materială fiind considerată un factor de risc pentru traumatismul cerebral. Incidența TCC la bărbați este mai mare decât cea în rândul femeilor.

Potrivit specialiștilor, toate aceste statistici și studii arată cât de importantă este neuroreabilitarea, care, în România, este considerată încă deficitară, în principal din cauza lipsei specialiștilor.

„Traumatismele cranio cerebrale trebuie tratate cu maximum de seriozitate și atenție, deoarece au de nenumărate ori implicații medico-sociale, economice și juridice dintre cele mai grave. România se confruntă, însă, cu unele probleme în aceste cazuri. În primul rând, este vorba despre un deficit mare de neuropsihologi. Nu avem specialiști în recuperarea memoriei. Nu este suficient doar să te poți mișca din nou. Este cel puțin la fel de important să poți comunica și să te poți reintegra în societate. În România există doar câteva centre în care pacientul este tratat de echipe multidisciplinare de neuroreabilitare. Ar fi nevoie de câte un centru în fiecare județ precum și de dezvoltarea unui sistem alternativ privat”, consideră Dafin Mureșanu.

Noile descoperiri în domeniul TCC și recuperarea cognitivă se numără, de altfel, printre temele care vor fi discutate la a XII-a conferință anuală a Academiei Mondiale Multidisciplinare de Neurotraumatologie (ANM), care va avea loc în perioada 14-17 noiembrie, în Dubai. Conferința este organizată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității. „Evenimentul se va bucura de participarea unui număr mare de personalități medicale din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii. Programul științific este vast, la fiecare întâlnire anuală temele fiind de mare actualitate. În acest an, temele centrale abordează subiecte legate de evaluarea progreselor înregistrate în tratamentul traumatismelor cranio cerebrale”, a precizat prof. Mureșanu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani