Prima pagină » Sănătate » Ministrul Sănătății REACȚIONEAZĂ după ce sindicaliștii din sistemul medical au amenințat că fac grevă generală: „Căutăm soluţii”

Ministrul Sănătății REACȚIONEAZĂ după ce sindicaliștii din sistemul medical au amenințat că fac grevă generală: „Căutăm soluţii”

Ministrul Sănătății REACȚIONEAZĂ după ce sindicaliștii din sistemul medical au amenințat că fac grevă generală: „Căutăm soluţii”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a reacționat, duminică, după ce sindicaliștii din sistemul medical au amenințat că declanșează greva generală. „Cred că ne-am înţeles asupra principalelor revendicări şi căutăm soluţii pentru ele”, afirmă el.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă, duminică, într-un comunicat de presă, că vor continua protestele pentru susţinerea revendicărilor şi a fost actualizat calendarul acţiunilor de protest.

În acest context, ministrul Sănătății a reacționat și a arătat că s-a înţeles cu sindicaliştii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, care ameninţă cu greva generală, şi spune că vor fi scoase la concurs mii de posturi şi în curând va fi semnat şi contractul colectiv de muncă în care este prevăzut numărul de zile de concediu pentru personalul sanitar.

”Noi suntem în legătură cu sindicatul Solidaritatea Sanitară, ne-am întâlnit chiar şi săptămâna trecută, deci nu este vorba de o lipsă de dialog, dimpotrivă, cred că ne-am şi înţeles asupra pincipalelor revendicări şi căutăm soluţii pentru ele. Unele dintre ele sunt comune cu Sanitas”, a declarat, duminică seară, la Prima News, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, pentru a se ajunge la grevă generală în sistemul sanitar ar trebui ca ambele federaţii reprezentative la nivel de sector să declanşeze protestul.

Rafila a precizat şi că va fi emisă o ordonanţă care va reglementa numărul de zile de concediu

Ministrul afirmă şi că vor fi făcute angajări în sistemul sanitar, în baza unui Memorandum.

Ministerul Sănătăţii va solicita 4.000 de posturi, iar Ministerul Dezvoltării va solicita 10.000 de posuri pentru unităţi sanitare aflate în subordinea autorităţilor locale şi judeţene.

Rafila a precizat şi că va fi emisă o ordonanţă care va reglementa numărul de zile de concediu pentru personalul sanitar, astfel că va putea fi semnat şi un nou contract colectiv de muncă.

Totuşi, mai sunt unele revendicări care îşi vor găsi rezolvarea în noua lege a salarizării.

”Sunt unele revendicări la care  răspunsul corect va fi dat prin noua lege a salarizării: plata gărzilor sau a turelor care trebuie făcută la salariul în plată nu la cel din 2018 şi mai există o revendicare legată de diferenţierea mai clară între personalul din rândul asistenţilor medicali şi infirmiere. Este o diferenţă mică şi acest lucru trebuie corectat. Încercăm să găsim o soluţie tranzitorie pentru ca aceste revendicări să fie rezolvate”, a explicat Rafila, citat de News.ro.

Sindicaliștii din Sănătate amenință cu greva generală începând cu 27 iulie

Federația „Solidaritatea Sanitară” a anunțat, duminică, că a decis, în forurile de conducere, continuarea acțiunilor de protest ca urmare a nemulțumirilor cadrelor medicale în ceea ce privește numărul de gărzi.

Totodată, Federația anunță că 1.128 de medici au aderat la protestul „Demisia din din contractele de gărzi suplimentare” şi prezintă calendarul actualizat al protestelor. Din 27 iulie, se poate ajunge la grevă generală.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă, duminică, într-un comunicat de presă, că vor continua protestele pentru susţinerea revendicărilor şi a fost actualizat calendarul acţiunilor de protest.

„Acţiunile de protest aflate în desfăşurare vor fi continuate şi accentuate. La ora actuală Federaţia Solidaritatea Sanitară are în plină desfăşurare protestul numit Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), la care au aderat până în acest moment 1.128 de medici. Această acţiune îşi arată deja primele rezultate, mai multe spitale mari anunţând că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest”, anunţă sindicatul.

Programul protestelor

Potrivit programului de proteste, în data de 29 iunie va avea loc lansarea unui protest inovativ şi transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului şi Procedurii pentru grevă, iar în 6 iulie vor fi pichetate unităţi sanitare din ţară. În 12 iulie va fi organizat un nou miting naţional al angajaţilor din Sănătate, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, iar în 19 iulie va avea loc greva de avertisment. Greva generală va fi declanşată în 27 iulie.

Între timp, Federaţia va clarifica lista cu semnături pentru declanşarea protestului.

„În cadrul procedurii desfăşurate pentru a decide declanşarea grevei, Consiliul de Coordonare al Federaţiei Solidaritate Sanitară a constatat că nu toţi angajaţii care au semnat pentru grevă au făcut acest lucru utilizând formulare organizaţiei,  această situaţie riscând să ridice suspiciuni privind legalitatea declanşării grevei (…) De asemenea, Consiliul de Coordonare al FSSR a constatat existenţa solicitărilor de la multe unităţi pentru a prelungi perioada de culegere a semnăturilor, motivată de intenţia de a corecta această situaţie”, anunţă Federaţia Solidaritatea Sanitară.

Adiţional, Consiliul de Coordonare al FSSR a constatat că, între momentul în care a stabilit şi publicat primul program de proteste şi cel de desfăşurare a lor a intervenit modificarea Legii dialogului social, fiind necesară actualizarea procedurilor privind desfăşurarea grevei.

Programul noilor acțiuni de protest este următorul:

  • 29 iunie 2023 – Lansarea unui protest inovativ și transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului și Procedurii pentru grevă
  • 06 iulie 2023 – Pichetarea unităților sanitare din țară
  • 12 iulie 2023 – Organizarea unui nou Miting național al angajaților din Sănătate în Piața Victoriei.
  • 19 iulie 2023 – Greva de avertisment
  • 27 iulie 2023 – Greva generală

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și