Recomandările nutriționiștilor: ce trebuie să mănânci și câtă bere ai voie să bei în zilele toride
Legume și sucuri de fructe – aceasta este recomandarea specialiștilor în nutriție atunci când vine vorba de regimul alimentar din sezonul cald. Asta pentru că în timpul temperaturilor ridicate, corpul elimină, prin transpirație, o cantitate importantă de vitamine și săruri minerale, iar acest dezechilibru trebuie corectat, se precizează într-un comunicat remis gândul de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
„În timpul verii, organismul uman consumă un surplus de energie, în comparație cu restul anului”, a explicat Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție. „Astfel, corpul nostru are nevoie de un boost de vitamine și de energie. Legumele și băuturile naturale sunt cele mai bune surse de suplinire a acestor pierderi. Astfel, o atenție sporită la meniul zilnic va asigura necesarul de nutrienți atât de important organismului”, a adăugat ea.
Cu un nivel caloric redus, roșiile conțin cantități importante de vitamina C și A, cât și săruri minerale precum fier, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, iod.
De asemenea, cu o compoziție de 95% apă, castraveții reprezintă surse excelente de vitamine, precum cele din complexul B: B3, B9 și B6, cât și vitaminele A și E. În plus, castraveții conțin și enzime benefice digestiei.
În topul celor mai apreciate băuturi pe timpul verii se află sucurile naturale din fructe. Astfel, fructe care conțin o cantitate mare de apă, cum sunt pepenele roșu, pepenele galben, zmeura, căpșunele, afinele, cireșele, zmeura și piersicile se pot transforma în sucuri cu un aport important de vitamine, precum: A, C, D și E, cât și vitamina B6.
Și berea poate fi consumată zilnic de către persoanele sănătoase într-o cantitate moderată, echivalând 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei. Pe lângă fibrele provenite din cereale și antioxidanții cedeți de hamei, berea are și un conținut important de vitamine, în principal cele aparținând complexului B – B3, B2, B6, B9.
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF „Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.
Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.