Revizuirea prețurilor la medicamente, dezbătută în această seară la Gândul LIVE
Revizuirea prețurilor la medicamente va fi dezbătută în această seară la Gândul Live de Diana Marcu și Dan Zaharescu, director executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).
Companiile membre ARPIM susțin sistemul de sănătate românesc, iar în ceea ce privește prețul medicamentelor, producătorii de medicamente originale subliniază faptul că în România prețul real este practic cu 29% sub prețul afișat în catalogul național al prețurilor (CANAMED).
Acest procent este determinat și de neactualizarea ratei de schimb utilizate în calcularea prețului de referință pentru medicamentele compensate, care este înghețată la nivelul anului 2012 (4,26 RON/EUR). „Este important de specificat că nicio altă industrie nu lucrează cu statul pe baza unei rate de schimb fixe și este greu de conceput într-o economie de piață un astfel de dezechilibru: pe de o parte, există un curs de schimb stabilit liber, iar pe de altă parte autoritățile satului impun un curs fix pentru anumite categorii de produse. Este nefiresc atât din punct de vedere juridic, dar și economic. Prețul medicamentelor în România este comparat cu prețul altor 12 țări europene care au sisteme și politici de sănătate diferite de situația din România – altă cheltuială pe cap de locuitor, alt sistem de finanțare, de compensare al medicamentelor”, au precizat reprezentanți ai ARPIM.
Reacția acestora a venit ca răspuns la declarațiile ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care a anunțat la începutul săptămânii că solicită tuturor deținătorilor de autorizație de punere pe piață sau reprezentanților acestora să își actualizeze, până la data de 10 martie 2015, toate prețurile la medicamentele de uz uman, în conformitate cu Ordinul ministrului Sănătății 75/2009.
„Această intrare în normalitate a prețurilor medicamentelor înseamnă de fapt o schimbare în beneficiul sistemului de sănătate, astfel încât majoritatea medicamentelor vor avea o revizuire în scădere a prețurilor. Asta va însemna o economie substanțială la bugetul de stat, care se va regăsi în tratamente și medicamente inovatoare pentru pacienți”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.