Rezultatele neașteptate ale unui studiu care a urmărit obiceiurile persoanelor matinale
Psihologii au descoperit că persoanele matinale și cele nocturne prezintă niveluri diferite de onestitate, în funcție de momentul zilei.
Studiul, realizat de Universitatea Harvard din Statele Unite, a descoperit o anumită legătură între alegerile etice și ceasurile biologice ale participanților.
Sunita Sah, coordonatoarea analizei, spune că descoperirea are „anumite implicații la locurile de muncă”.
Cercetătorii americani au examinat comportamentele adoptate de aproape 200 de persoane. Voluntarii participau la teste ce implicau jocuri și rezolvarea unor probleme, fără să știe că nivelul lor de onestitate era de fapt parametrul care îi interesa pe organizatorii studiului.
Studiului, denumit sugestiv „The Morality of Larks and Owls” („Moralitatea ciocârliilor și a bufnițelor”), a analizat relația dintre deciziile etice și „cronotipul” participanților – momentul în care oamenii își doresc cel mai mult să doarmă sau acela în care au cel mai mare nivel de energie.
Cercetătorii au descoperit faptul că oamenii tind să fie mai onești atunci când programele lor de muncă se potrivesc cu cronotipurile lor. Astfel, persoanele matinale sunt „mai etice” în timpul dimineții, iar „noctambulii” sunt mai onești în timpul nopții.
Studiul a folosit recompense financiare de până la 10 dolari pentru completarea testelor înainte de expirarea termenului-limită și o serie de concursuri cu premii insolite. Cercetătorii au monitorizat în special felul în care participanții își raportau propriile rezultate.
Nivelul de „necinste” a fost cel mai ridicat atunci când oamenii se aflau în afara momentului lor preferat al zilei.
La acest studiu au participat și cercetători de la alte universități americane de prestigiu – Johns Hopkins University și University of Washington.