Prima pagină » Sănătate » Riscul pe care și-l asumă femeile care lucrează ore suplimentare

Riscul pe care și-l asumă femeile care lucrează ore suplimentare

Riscul pe care și-l asumă femeile care lucrează ore suplimentare
Riscul de a dezvolta o boală cardiacă, diabet sau cancer este de trei ori mai mare la femeile care petrec la serviciu peste 60 de ore pe săptămână, față de cele care lucrează sub 40 de ore, demonstrează un studiu realizat de oamenii de știință americani. În mod curios, aceeași cercetare a arătat că fenomenul nu se observă și la bărbați, iar explicația ar fi aceea că bărbații nu sunt la fel de stresați ca și femeile, nevoite să jongleze tot timpul și cu viața personală și cu cea profesională.

Cercetătorii de la Universitatea din Ohio au analizat aproape 7.500 de persoane, născute între 1957 și 1964, în cadrul unei anchete numite „National Longitudinal Survey of Youth”, citată de metronews.fr.  Astfel, aceștia au corelat numărul de ore lucrate de angajații respectivi cu apariția anumitor boli într-o perioadă de 32 de ani, luând în considerare câteva afecțiuni specifice, precum bolile cardiace, diabetul, astmul, bolile pulmonare, hipertensiunea arterială, artrita și cancerul, cu excepția celui de piele.

În acest mod, oamenii de știință au reușit să demonstreze că femeile care lucrează mai mult de 60 de ore pe săptămână, pentru o perioadă de minimum 30 de ani, prezintă un risc de trei ori mai mare de a dezvolta diabet, artrită, cancer sau boli cardiace. Chiar și cu o activitate profesională mai redusă, specialiștii au ajuns la concluzia că  după mai mult de 40 de ore apar consecințe asupra sănătății lor. „Femeile nu își dau seama că primele lor experiențe de muncă le vor afecta mai târziu”, arată profesorul Allard Dembe, coordonatorul studiului.

Oamenii de știință au descoperit, în mod curios, și că bărbații care stau la serviciu peste program nu au atât de mult de suferit. Diferența s-ar explica, potrivit cercetătorilor, că femeile trebuie adesea să jongleze cu viața profesională și cea de familie, simțind mai multă presiune zilnic și fiind mai stresate, după cum au demonstrat studii precedente.

Concluzia cercetătorilor a fost aceea că amatorii de ore suplimentare trebuie să-și păstreze timp și pentru viața personală și să asigure un echilibru corect între cele două.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile