Riscuri ENORME pentru Sistemul de asigurări obligatorii de sănătate în următorii 5 ani. Și îmbătrânesc DECREȚEII!

Dl ministru Orlando Teodorovici face politic incorect o constatare extrem de corectă, cu multe ramificații și care ne aduce de fapt la origini. Și anume că 5 milioane de români contribuie la sănătatea tuturor celor 20 milioane care sunt asigurați.

România a construit un sistem de finanțare a Sănătății bazat pe contribuții, pornind de la principiul obligativității și solidarității sociale, concept funcțional într-un anumit context în toate țările UE, dar care a devenit la noi, în timp, deformat și disproporționat din cel puțin 3 motive:

1. raportul 4:1 contribuabil/asigurat este pur și simplu nesustenabil și, bineînțeles, nedrept;

2. în contribuția obligatorie de sănătate este o practică normală să existe nivele de pachete de asigurare diferențiate, în funcție de valoarea absolută a sumei plătite către CNAS (la asta se referea cu bun simț dl ministru, comițând ceea ce pare a fi o gafă politică, dar având dreptate) așa cum se întâmplă în marea majoritate a țărilor europene – acesta este celălalt principiu care funcționează în țările cu sisteme obligatorii de sănătate, și anume că la contribuții diferențiate există pachete diferențiate;

3. statul administrează ineficient și păgubos banii pe care îi colectează de la contribuali, așa că pe lângă faptul că sunt insuficienți, banii sunt fie furați, fie risipiți;

Contribuția suplimentară de Sănătate, privată, nu poate fi obligatorie și nici nu poate fi administrată de stat, deși asta și-ar dori unii politicienii și de aceea, probabil, ministrul a fost tras de mâneca de colegi și atacat de Opoziție (analogie la Pilonul ÎI de pensii), pentru că este un nonsens să fii obligat să pui bani deoparte în cazul în care te îmbolnăvești după o anumită vârstă (la 60 de ani să zicem) pentru că se intră în contradicție însăși cu principiul solidarității sociale care este bază sistemului obligatoriu de contribuții;

Așa că singurele opțiuni rămase sunt plată cash în sistemul privat sau contribuțiile private de Sănătate (casele private de asigurări de Sănătate din alte țări, analogie cu Pilonul III de pensii), care îți oferă șansa unor servicii diferențiate la plăți diferențiate, iar banii sunt administrați de entități private care, mai mult că sigur, că nu risipesc sau fură fondurile pe care le administrează (evident, posibilitatea nu este exclusă). Problema aici este însă că dacă fiecare cetățean decide asupra sumei pe care vrea s-o cheltuiască, atunci va decide și cine îi va oferi serviciul de Sănătate, deci se va orienta către privat, periclitând finanțarea celui de stat;

Sunt însă o serie de riscuri enorme cu care se confruntă sistemul de asigurări obligatorii de Sănătate pe un orizont de 5 ani:

1. În prezent avem la FNUASS un deficit real estimat la nivelul unui an de circa 500 milioane lei pe salarii și de 2-3 miliarde lei pe medicamente, care este greu de ascuns și acoperit (deficitul pe medicamente este acoperit prin clawback, dar producatorii nu mai sunt dispuși să plătească această taxa).

Ca să acopere acest deficit, statul pompează bani de la buget în rectificări sau intră în credite de angajament, ceea ce este inefficient și incorrect – așa că n-ar fi mai bine bine să abrogăm asigurările obligatorii de Sănătate, cei care au banii să plătească din cei 10% care le rămân în buzunar, iar cei care nu au, să fie acoperiți de la buget?

2. Nu se poate estima însă ce bani sunt necesari pentru că sistemul sanitar să funcționeze eficient, știm cu toții cum arată Sănătatea în România;

3. Toate medicamentele scumpe și mult prea multe alte servicii (pachetul bazal nu este de fapt de loc bazal….) sunt decontate din banii proveniți din FNUASS, lucru nemaiîntâlnit în restul UE, în care decontarea medicamentelor și a serviciilor se face dintr-un mix la care contribuie și banii din asigurările private și co-plată pacientului.

4. Avem un deficit de medici cumplit din cauza plecărilor. Pe hârtie avem 2 medici/mia de locuitori, dar probabil că suntem la sub 1,5 (sub media Est UE de 2,5 și cea din Vest UE de aproape 3,2) explicația simplă fiind că sute de medici sunt în concediu fără plată și de fapt plecați din țara, dar apar în statistici că fiind prezenți).

Pacienții se calcă în picioare să găsească un medic în centrele universitare, iar în mediul rural, practic nu există medici. Deci sintagma „accesul mai bun al pacienților la servicii de Sanatate” devine utopică, neputând fi pusă în practică, pentru că nu există medici care să deservească aceste servicii.

5. Sute de medici sunt recrutați de sistemele private de sănătate, care compensează doar o parte din nevoile enorme pe care le au românii. Băncile și asiguratorii estimează undeva la 3-5 miliarde lei banii pe care românii îi țin sub pernă pentru zilele negre de boală și pentru care nu există o metodă de a intra în circuitul sanitar. Iar migrația din sistemul public în cel privat pune și mai mult presiune pe cel public, care nu mai poate presta servicii, și uite așa…

6. în următorii cinci ani, despre care vorbeam, se strică și calitatea vieții celui mai mare segment demografic, „decrețeii”, care până acum – să spunem – au fost sănătoși. Deci este imposibil de estimat ce nevoi de Sănătate vor avea cei 5 milioane de seniori născuți între 1966-1970, care vor trebui să fie acoperite tot din aceeași bani și tot cu aceleași resurse.

Așa că, da, domnule ministru Orlando Teodorovici, avem o problemă serioasă.