Sorina Pintea: Stocurile de vaccin antirujeolic și antihepatic sunt minime și insuficiente
„Vaccinurile antirujeolic și antihepatic, în acest moment, nu aș putea spune că lipsesc, stocurile sunt mici și insuficiente la nivelul țării. La antihepatic, pe 24 mai s-au terminat procedurile de testare pe teritoriul României, astfel încât în această săptămână va începe distribuția la DSP-uri. Existau săptămâna trecută 5.000 de doze la nivelul întregii țări”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe de presă.
Pintea precizează că vaccinul ROR va fi distribuit în această săptămână după ce au fost depuse mai multe contestații de către producători și distribuitori.
„La ROR avem un stoc mai mare, undeva la 7-8 mii de doze, nu pot spune sigur. În această săptămână va fi distribuit, pentru că la ROR am avut contestații, care s-au încheiat și în această săptămână le putem distribui. Am fost la limită minimă a stocului. A fost o problemă, spun eu, de discontinuitate, era greu să repartizăm dintr-un județ în altul”, a adăugat ministrul Sănătății.
În ultimile săptămâni, mai mulți medici de familie s-au plâns că nu au doze suficiente de vaccin ROR pentru a vaccina copiii.
„Din păcate, există și sincope în aprovizionarea vaccinală, avem semnale din teritoriu, de la Cluj, că lipsește vaccinul ROR, că lipsește peste tot vaccinul Adasel, deci, pentru 14 ani (…) Fiecare efort care trebuie făcut ține de aprovizionare vaccinală în flux continuu, de informare și educarea populației cu informații corecte și împreună putem schimba rata de acoperire vaccinală. (…) Vorbim despre vaccinul pentru difterie, tetanos și pertusis. Faptul că există aceste sincope scade încrederea populației pentru că noi consiliem toți medicii, tot corpul medical consiliează pacienții și îi încurajează să se vaccineze ca fiind principala măsură de prevenție împotriva bolilor infecto-contagioase”, a precizat, luna trecută, dr. Valeria Herdea, pediatru și președintele Asociației Română pentru Educație Pediatrică și Medicina de Familie.
De asemenea, aceasta a explicat că este nevoie de o comandă vaccinală pe o durată de minimum trei ani pentru a crește acoperitea vaccinală.
„Noi știm că avem 180.000-200.000 de nou-născuți anual și, atunci, previziunea pentru comanda vaccinală ar trebui să se facă pe cel puțin 3-5 ani. Consider ca la nivel de MS se știu aceste lucruri și se depun eforturi. În momentul în care vom avea un parteneriat real între toți cei implicați în actul vaccinal, (…) dacă toți vom lucra la unison și vom respecta niște pași, lucrurile vor evalua altfel”, a mai subliniat Herdea.