Femeile care nasc copii cu o greutate mai mare de 3,7 kilograme prezintă un risc crescut de a suferi de cancer mamar la un moment dat. Cel puțin așa susțin oamenii de știință de la Universitatea din Texas, coordonați de dr. Radek Bukowski, după ce au monitorizat un grup de 410 de voluntare, notează Daily Mail. Cercetătorii spun că predispoziția la această boală s-a observat doar în cazul femeilor aflate la prima sarcină.
Potrivit savanților, femeile care aduc pe lume copii care au o greutate mai mare decât media (3.300 grame la fete și 3400 grame la băieți) ar avea un nivel crescut de estrogen, hormon feminin implicat în apariția cancerului la sân.
Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au monitorizat un grup de 410 femei, timp de 17 ani. Rezultatele cercetării au arătat că riscul de a suferi de cancer de sân era dublu în cazul femeilor care au născut un copil cu o greutate de peste 3,7 kilograme.
Până la finalul monitorizării, 7,6% dintre femeile care au născut un copil cu o greutate mai mare au fost depistate cu cancer la sân. Cercetătorii precizează că voluntarele care au dat născut copii de peste 3,7 kilograme prezentau dezechilibre hormonale. Astfel, aveau un nivel ridicat de estrogen, unul scăzut de anti-estrogen și un hormon care creștea nivelul insulinei în organism. „Acest dezechilibru poate crea un ambient propice dezvoltării factorilor cancerigeni”, a ținut să puncteze dr. Radek Bukowski.
Oamenii de ștriință sunt de părere că predispoziția la cancer mamar poate fi diminuată dacă femeile urmează o dietă sănătoasă în timpul sarcinii, alăptează și fac exerciții.