STUDIU. Ce spune poziția în care dormi despre relația ta cu partenerul de viață
Un studiu recent realizat ce cercetătorii britanici arată că majoritatea cuplurilor, respectiv 42%, obișnuiesc să doarmă spate în spate cu partenerul, în timp ce 31% dorm unul în brațele celuilalt sau cu fața în aceași parte și 4% obișnuiesc să doarmă față în față cu partenerul. De asemenea, s-a constatat că 12% din cupluri dorm la mai puțin de 3 centimetri distanță, în timp ce 2% dorm la o distanță de peste 77 cm, notează Time.
Profesorul de psihologie Richard Wiseman, coordonatorul studiului, a subliniat că una dintre diferențele majore constatate în acest studiu a fost cea legată de faptul dacă în timp ce dorm cuplurile obișnuiesc sau nu să se atingă, acest lucru fiind important deoarece determină felul în care se înțeleg cei doi. Astfel, 94% dintre cupluri, partenerii dorm atingându-se reciproc, fapt ce înseamnă că acestea sunt mai fericite spre deosebire de cei care nu obișnuiesc să se atingă în timpul somnului.
În plus, cu cât partenerii dorm la o distanță mai mare, cu atât mai relația dintre ei este una mai rea. Datele studiului arată că 86% dintre cei care dormeau la mai puțin de 3 centimetri distanță de partener erau multumiți de relația lor, spre deosebire de cei 66% dintre cei care dormeau la o distanță de peste 77 cm care au spus că relația lor nu merge în direcția în care ei își doresc.
Cercetarea a scos la iveală și faptul că extrovertiții tind să petreacă noaptea mai aproape de partener și că firile creative dorm preponderent pe partea stângă.
„Este primul studiu care analizează poziția de somn a cuplurilor, iar rezultatele permit oamenilor să aibă o perspectivă asupra personalității și relațiilor cuiva doar întrebându-l care este poziția lui preferată de somn”, a punctat coordonatul studiului.