STUDIU: Chiar și consumul moderat de carne roșie crește substanțial riscul de cancer intestinal
Agenția guvernamentală britanică le sugera celor care consumă zilnic mai mult de 90 de grame de carne roșie procesată să micșoreze cantitatea la 70 de grame sau mai puțin, pentru a atenua riscul de îmbolnăvire. National Health Service, serviciul de asistență medicală de stat din Marea Britanie, descrie 90 de grame de carne roșie ca fiind „echivalentul a trei felii subțiri de friptură de miel sau de porc, unde fiecare bucată este de mărimea unei jumătăți de bucată de pâine feliată”.
Cărnurile procesate sunt produse precum cârnații, bacon-ul și șunca. Un mic dejun tipic britanic, care conține doi cârnați tradiționali și două felii de bacon, conține 130 de grame de carne.
Cercetarea a durat cinci ani și a fost efectuată asupra a 500.000 de bărbați și femei implicați în proiectul de studiu UK Biobank, descoperind că cei care se conformau indicațiilor National Health Services și consumau în jur de 76 de grame de carne roșie sau procesată pe zi, aveau un risc de cancer intestinal cu 20% mai mare decât cei care mâncau 21 de grame pe zi. Posibilitatea apariției bolii creștea cu 20% pentru fiecare bucată de șuncă sau bacon (care au aproape 25 de grame) mâncată de participanți și cu 19% pentru fiecare bucată groasă de carne rotisată sau parte comestibilă a unui cotlet de miel (care cântărește aproximativ 50 de grame).
Același studiu a mai descoperit că băutorii de alcool în cantități mai mari aveau predispoziții la boli. Amatorii de alcool aveau un risc crescut de afecțiuni cu 24% față de cei care consumau băuturi alcoolice în cantități mai mici. Totuși, consumul de fibre – întâlnite în produse precum cerealele sau pâinea – avea un efect protector. În luna ianuarie, o cercetare comandată de Organizația Mondială a Sănătății a raportat că fibrele au un rol protector și împotriva bolilor de inimă.
Profesorul Tim Key, co-autor al studiului asupra cărnii și expert în diete și cancer al organizației Cancer Research UK, a declarat că cercetarea a avut un element de proporționare menit să verifice dacă participanții raportează corect ceea ce au mâncat. Cercetările asupra dietelor întâmpină probleme deoarece participanții uită adesea ce au mâncat sau nu spun adevărul.
Participanții la studiul Biobank au vorbit despre dietele lor la începerea studiului. În timpul cercetării propriu-zise, ei au mai fost rugați să completeze un chestionar adițional după fiecare trei sau patru luni, în care să detalieze ce au mâncat în ultimele 24 de ore. Specialiștii au descoperit că persoanele care mânâncă cele mai mari și cele mai mici cantități de carne procesată tind să exagereze ceea ce consumă (sau ce nu consumă). Acest aspect a coincis cu o creștere mai abruptă a riscului decât în studiile efectuate de Organizația Mondială a Sănătății și folosite de Departamentul de Sănătate și Asistență Socială.
„Nu susținem că recomandările agenției guvernamentale sunt greșite și că ar trebui schimbate”, a spus Key. Profesorul afirmă că studiul, care a fost publicat în International Journal of Epidemiology, ar trebui să fie analizat în context cu alte cercetări în domeniu.
Key a mai declarat că există beneficii nutriționale ale alimentului. „Carnea este importantă pentru fier. Ar trebui să luăm în considerare alte aspecte de sănătate dacă dorim să schimbăm indicațiile. Mesajul principal pentru public este unul care întărește sfaturile guvernamentale, cele care ne spun că nu ar trebui să mâncăm prea multă carne roșie și procesată.”, a spus profesorul.
Pe de altă parte, alcoolul crește riscul de cancer intestinal și nu are niciun beneficiu nutrițional. „Alcoolul este un lucru opțional, pe care nu trebuie să îl consumăm”, a adăugat Tim Key.
Doctorul Gunter Kuhnle, profesor asociat de nutriție și sănătate la Universitatea din Reading, a declarat că analiza legăturii dintre consumul de carne și cancerul intestinal a fost foarte amănunțită și a confirmat descoperiri asupra riscurilor din cercetări precedente. „Rezultatele acestui studiu pun la îndoială rolul principal al azotitului în cancerul colorectal: autorii au găsit diferențe foarte mici între carnea roșie și cea procesată în această cercetare, chiar dacă numai cea procesată conține azotit”, a spus acesta. „Reducerea sau scoaterea subtanței din produsele de carne ar avea un impact extrem de redus asupra riscului de cancer. Creșterea consumului de fibre, după cum arată acest studiu, ar avea efecte benefice mai mari”, a continuat Kuhlne.
„Prevederile agenției guvernamentale cu privire la carnea roșie și cea procesată sunt sfaturi generale legate de sănătate, iar acest studiu este o prezentare a faptului că riscul de a dezvolta cancer intestinal scade cu cât reducem mai mult consuml de carne”, afirmă doctorul Julie Sharp, responsabilul pentru sănătate al organizației Cancer Research UK.
Foto: Pixabay