Prima pagină » Sănătate » STUDIU. Efectul antrenamentelor intense asupra persoanelor cu probleme cardiace

STUDIU. Efectul antrenamentelor intense asupra persoanelor cu probleme cardiace

STUDIU. Efectul antrenamentelor intense asupra persoanelor cu probleme cardiace
Antrenamentele intense ar putea fi o alternativă sigură pentru pacienții cardiaci

Exercițiile moderate sunt adesea prescrise pentru persoanele care au suferit un atac de cord sau operație la inimă. Un studiu recent arată că și antrenamentele intense ar putea fi o alternativă sigură pentru acești oameni, relatează luni Reuters.

„Rezultatele studiului actual indică faptul că riscul unui accident cardiovascular este redus atât după exerciții cu intensitate mare, cât și după cele cu intensitate moderată”, este de părere Oelvin Rognmo, autorul studiului și cercetător la Universitatea Norvegiană de Științe și Tehnologie.

Pentru a vedea cât de sigure sunt exercițiile fizice intense pentru cei cu probleme cardiace, Rognmo și colegii săi au urmărit 4.846 de pacienți de la trei centre de reabilitare cardiacă din Norvegia, de-a lungul a peste 170.000 de ore de exerciții aerobice. Peste 129.450 de ore au fost petrecute cu exerciții moderate, iar restul cu exerciții de intensitate mare, arată datele studiului care au fost publicate în jurnalul Circulation.

În timpul antrenamentelor moderate, o persoană a murit de atac cardiac. De asemenea, în cursul celor 46.000 de ore de efortintens, doi pacienți au suferit un stop cardiac, dar au supraviețuit.

„Am constatat că ambele intensități au implicat rate mai mici de accidente”, a afirmat autorul studiului. „Cred că (antrenamentul intens, n.red.) ar trebui să fie luat în considerare pentru pacienții cu boli de inimă”, a mai precizat Rognmo.

Echipa de cercetători a scris că diferențele între numerele de atacuri cardiace sunt prea mici pentru a afla dacă exercițiile intense sunt mai periculoase decât cele moderate. „Cred că suntem pe calea cea bună, dar înainte de a face o recomandare standard, trebuie să obținem date sigure”, potrivit directorului secțiunii de cardiologie preventivă de la Spitalul Henry Ford din Michigan, Steven Ketevian, care nu a fost implicat în studiu.

Citește și