STUDIU. Femeile mai predispuse decât bărbații la infarct letal
Riscul de deces în urma infarctului miocardic este mai mare în cazul femeilor, deoarece simptomele sunt confundate, cel mai adesea, cu o criză de angoasă, se arată într-un studiu al cercetătorilor canadieni publicat luni, informează AFP.
Cercetătorii de la Universitatea McGill din Montreal și-au propus să descopere motivul pentru care există o diferență atât de mare între bărbați și femei în ceea ce privește rata mortalității provocate de infarct.
Aceștia au chestionat în acest scop 1.123 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani, internați în 24 de centre medicale din Canada, dar și într-un spital din Statele Unite și în altul din Elveția. Pacienții, ce sufereau de sindrom coronarian acut, au răspuns la chestionarul oamenilor de știință la o zi după internarea lor în centrele respective.
Femeile chestionate aveau venituri mai modeste decât bărbații care au participat la studiu. Acestea prezentau un risc mai mare de diabet sau hipertensiune arterială, aveau cazuri de boli cardiace în familie și erau mai predispuse la depresie și anxietate.
Cercetătorii, ale căror concluzii au fost publicate luni în Canadian Medical Association Journal, au constatat că, în medie, bărbații primeau mai prompt electrocardiograme și tratament defibrilator decât femeile.
Cercetătorii au explicat această diferență de tratament prin faptul că numărul de femei care se prezentau la unitățile de urgență cu dureri toracice de altă natură decât cele cardiace este, de regulă, mai mare decât numărul bărbaților.
De asemenea, „prevalența sindromului coronarian acut este mai redusă în cazul femeilor tinere decât în cazul bărbaților tineri”, a observat coordonatoarea studiului, Louise Pilote.
„Aceste rezultate indică faptul că personalul medical care efectuează trierea pacienților are o tendință mai mare de a exclude originea cardiacă a bolii în cazul femeilor care prezintă simptome de anxietate”, a explicat Louise Pilote.