STUDIU: Medicii prietenoși au un impact negativ asupra sănătății pacienților
Astfel, medicii ar trebui să se abțină să își adauge pacienții ca prieteni pe Facebook, ar trebui să nu-i îmbrățișeze și să nu le permite să li se adreseze cu prenumele, au avertizat organizațiile de reglementare în medicină din Marea Britanie, potrivit Mediafax.
Decizia vine în urma unui studiu efectuat asupra a 338 de oncologi cu vârsta sub 40 de ani, publicat în revista The Lancet Oncology, potrivit căruia 59% dintre medicii participanți consideră dificilă comunicarea veștilor rele pacienților pe care îi plac.
Totodată, 60% dintre subiecții implicați în studiu au fost de părere că, dacă medicii devin apropiați de pacienți, această relație îi poate împiedica să ia decizii obiective cu privire la îngrijirea respectivului pacient.
Cercetătorii spun că medicii care au intrat în această profesie în era digitală sunt cei mai predispuși la a încălca linia de separație dintre viața profesională și relația socială cu pacienții, ceea ce poate avea repercusiuni asupra pacientului, acesta schimbându-și comportamentul.
Pacienții care au o relație apropiată cu medicii se pot simți intimidați atunci când trebuie să se plângă de starea lor de sănătate sau pot să nu dea toate informațiile necesare sau corecte despre efectele secundare ale terapiilor la care sunt supuși.