STUDIU. Riscul la care se expun persoanele care își tratează durerile cu ibuprofen
Analgezicele eliberate pe bază de rețetă, precum diclofenacul și ibuprofenul, sporesc riscul de fibrilație atrială cu până la 84%, ceea ce ar putea declanșa un accident vascular cerebral, au descoperit cercetătorii din Olanda.
Fibrilația atrială – principala cauză a accidentului vascular cerebral – este o afecțiune ce provoacă aritmia inimii, care începe să bată mult mai repede ca de obicei, ceea ce duce la formarea cheagurilor de sânge, informează Mediafax.
Analgezicele pe bază de rețetă, inclusiv medicamentele antiinflamatoare non-steroidiene (NSAID), cum ar fi diclofenacul și ibuprofenul, sunt prescrise cel mai adesea împotriva artritei.
Studiul, efectuat în Rotterdam cu începere din anul 1990, a monitorizat sănătatea inimii în cazul a 8.423 de persoane cu vârsta de cel puțin 55 de ani.
Cazurile de fibrilație atrială au fost diagnosticate folosindu-se datele furnizate de monitoarele cardiace, în timp ce informațiile despre medicamentele prescrise au fost preluate din farmacii.
Vârsta medie a participanților la studiu a fost de 68 de ani, iar peste jumătate dintre aceștia au fost femei, conform unui raport publicat în revista online BMJ Open.
În timpul monitorizării, cu o durată medie de 13 ani, 857 de participanți au dezvoltat fibrilație atrială. Dintre aceștia, 261 nu folosiseră niciodată medicamente NSAID în momentul punerii diagnosticului, 554 folosiseră acest tip de medicamente în trecut, iar 42 urmau un tratament cu aceste medicamente în perioada efectuării studiului.
Cercetătorii consideră că medicamentele NSAID provoacă probleme cardiace deoarece cresc tensiunea arterială în urma retenției de lichide.
Bruno Stricker, de la Centrul medical Erasmus, a afirmat că unele studii anterioare au stabilit o legătură între fibrilația atrială și acest tip de analgezice, adăugând însă că riscul se diminuează în timp.
„Rezultatele noastre indică faptul că riscul apare la scurt timp după începerea tratamentului și poate dispărea după o perioadă”, a spus Bruno Stricker.