STUDIU. Suntem programați genetic să fim stresați la locul de muncă

Publicat: 18 09. 2012, 19:00
Actualizat: 15 07. 2016, 01:49

Stresul de la locul de muncă ține mai mult de gene decât de mediul în care ne desfășurăm activitatea profesională. Aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători de la Mendoza College of Business, din cadrul Universității din Notre Dame, scrie Daily Mail.

Pentru a ajunge la această concluzie, Timothy Judge, coordonatorul studiului, a monitorizat un grup de 600 de gemeni monozigoți și dizigoți.

Rezultatele obținute arată că, deși frații au fost crescuți în aceleași condiții, factorii externi au avut un impact minor asupra personalității lor, a nivelului de stres și a problemelor de sănătate, fapt ce sugerează că genele au un impact de patru ori mai puternic asupra organismului decât mediul în care ne desfășurăm activitatea.

Datele cercetării sugerează că persoanele care recurg la schimbarea locului de muncă pe motiv că este unul stresant riscă să nu găsească o slujbă mai puțin stresantă.

„Să presupunem că James și Sandy lucrează în cadrul aceleași companii. James se declară mai stresat decât Sandy, fapt ce ne duce cu gândul că James are un loc de muncă mult mai stresant decât Sandy. În realitate lucrurile nu stau chiar așa. Datele obținute de noi arată că stresul de la slujbă ține mai mult de un ‘cod” genetic pe care îl are fiecare individ în parte, iar factorii externi au un efect mult mai mic asupra noastră decât am crezut până în prezent”, precizează Timothy Judge.

Rezultatele acestei cercetării au fost publicate la aproximativ o săptămână după ce oamenii de știință de la Colegiul Universitar din Londra au spus că persoanele care au un loc de muncă stresant sunt predispuse se îmbolnăvească de afecțiuni cardiovasculare și prezintă un risc cu 23% mai mare de a suferi un atac de cord, spre deosebire de cele care nu au o slujbă stresantă.