STUDIU. Un insecticid folosit în trecut la combaterea gândacilor de Colorado favorizează apariția cancerului la sân

Publicat: 18 06. 2015, 18:23

Cercetătorii americani de la Public Health Institute din Berkeley au realizat un studiu cu ajutorul căruia au demonstrat pentru prima dată că insecticidul Diclor-Difenil-Tricloretanul (DDT) poate provoca apariția cancerului la sân.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că bebelușii de sex feminin care au fost expuși la DDT în perioada în care se aflau încă în pântecul mamei au fost mai vulnerabili în fața respectivei boli odată ajunși la maturitate, scrie iafrica.com.

„Substanțele chimice folosite în mediul înconjurător au fost întotdeauna bănuite a se afla printre factorii care provoacă apariția cancerului, dar până acum au fost făcute foarte puține studii în sprijinul acestei idei”, a explicat Barbara Cohn, co-autoarea studiului.

Peste cinci decenii a durat cercetarea, vreme în care specialiștii au examinat mai multe femei care au fost expuse la DDT înainte de a se naște, adică în anii ”60, atunci când respectivul insecticid era foarte popular în Statele Unite ale Americii.

Cercetătorii au utilizat datele a circa 20.700 de femei, iar ulterior și-au concentrat atenția pe cazurile a 118 mame, ale căror fiice au fost diagnosticate cu cancer la sân până la vârsta de 52 de ani. Analizele de sânge periodice le-au permis specialiștilor să vadă nivelul de DDT la care fiecare dintre acestea a fost expusă.

„Dincolo de istoricul medical al familiei, nivelul ridicat de DDT în sângele mamelor a fost asociat cu un risc de patru ori mai mare de dezvoltare a cancerului la sân la fiică”, a subliniat Barbara Cohn.

DDT, pesticid folosit pentru combaterea gândacilor de Colorado, a fost eliminat de pe lista substanțelor fito-sanitare din cauza efectelor pe care le produce asupra solului. Utilizarea lui a fost interzisă în țările puternic industrializate în anii 1970, iar din 2004, prin „Convenția de la Stockholm”, s-a interzis folosirea lui în scopuri agricole pe întreg globul.

Totuși, DDT-ul este folosit încă pentru combaterea insectelor purtătoare de boli precum malaria sau tifosul.