Prima pagină » Sănătate » STUDIU. Un test de sânge poate detecta riscul de recidivă a cancerului mamar

STUDIU. Un test de sânge poate detecta riscul de recidivă a cancerului mamar

STUDIU. Un test de sânge poate detecta riscul de recidivă a cancerului mamar
Un test sangvin creat de cercetătorii de la Universitatea din statul american Texas reprezintă un indicator fiabil pentru riscul de recidivă a cancerului mamar, atunci când boala se află încă într-un stadiu localizat

Un test sangvin creat de cercetătorii de la Universitatea din statul american Texas reprezintă un indicator fiabil pentru riscul de recidivă a cancerului mamar, atunci când boala se află încă într-un stadiu localizat, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP.

Prezența și numărul celulelor tumorale circulante (CTC) în sânge permit prezicerea riscului unei evoluții nefavorabile a pacientelor suferind de cancer mamar, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista medicală The Lancet Oncology.

„Prezența uneia sau a mai multe celule tumorale circulante (CTC) în sânge a permis prezicerea recidivelor precoce și diminuarea șanselor de supraviețuire”, au explicat cercetătorii de la MD Anderson Cancer Center de la Universitatea din Texas.

Acest tip de test sangvin pentru cuantificarea CTC-urilor din sânge permite identificarea timpurie a pacientelor care vor putea să beneficieze de un tratament suplimentar – chimioterapie – pentru a scădea riscurile de recidivă.

Astfel de teste nu sunt în prezent utilizate pentru analizarea pronosticului unei paciente sau pentru a prescrie un tratament, întrucât se consideră că tumorile canceroase se propagă mai mult prin intermediul sistemului limfatic decât prin sânge.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 302 paciente, în perioada februarie 2005 – decembrie 2010.

Pacientele se aflau într-un stadiu localizat al cancerului mamar, deci fără metastaze, și nu au efectuat ședințe de chimioterapie. Pentru un sfert din paciente, recoltările sangvine au evidențiat prezența CTC-urilor în sânge.

Din această categorie, o pacientă din șapte a recidivat după tratament și una din zece a murit în timpul studiului.

În schimb, pacientele pentru care testele sangvine nu au evidențiat prezența de CTC în sânge au prezentat o rată de recidivă de doar 3% și o rată a mortalității de 2%.

Acest nou studiu a demonstrat că „boala nu are nevoie să se afle într-un stadiu avansat pentru ca celulele canceroase să se propage prin sânge și să compromită șansele de supraviețuire”, consideră autorii testelor.

Citește și