Prima pagină » Sănătate » STUDIUL care CONTRAZICE tot ce știam despre efectele benefice ale vitaminei D asupra răcelii

STUDIUL care CONTRAZICE tot ce știam despre efectele benefice ale vitaminei D asupra răcelii

STUDIUL care CONTRAZICE tot ce știam despre efectele benefice ale vitaminei D asupra răcelii
Cercetătorii susțin că nu au găsit nicio dovadă în sprijinul ideii că suplimentele alimentare care conțin vitamina D ar reduce riscul contactării unei răceli

Un studiu recent realizat de oamenii de știință de la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă, contrazice tot ce știam despre efectele benefice ale vitaminei D asupra răcelii. Cercetătorii susțin că nu au găsit nicio dovadă în sprijinul ideii că suplimentele alimentare care conțin vitamina D ar reduce riscul unei răceli, scrie CNN.

Pentru a ajunge la această concluzie, echipa de cercetători a efectuat o serie de teste, pe un eșantion de 322 de persoane sănătoase din punct de vedere clinic, pentru a observa efectele suplimentelor. Din numărul total de voluntari, 161 de persoane implicate în cercetare, care au luat vitamina D timp de 18 luni, au răcit la fel de des ca și cei cărora li s-a administrat un tratament placebo.

Datele cercetării, publicate de curând în „Journal of the American Medical Association”, arată că adulții răcesc, în medie, de două-patru ori pe an, în timp ce copiii ajung să răcească în 12 luni chiar și de 10 ori.

Experții au precizat că această vitamină ar avea un efect placebo asupra organismului, la fel ca și în cazul vitaminei C, a zincului, a echinaceei și a usturoiului – nutrienți și alimente considerate eficiente în lupta împotriva răcelii.

„Apariția unei răceli este inevitabilă. Cu toții răcim și nu putem face nimic pentru a preveni această afecțiune care ne creează o stare de indispoziție. Sunt de părere că nu vom putea găsi un remediu prea curând de a preveni apariția acestei viroze respiratorii”, au declarat coordonatorii studiului.

Principala sursă de vitamina D pentru corpul uman este lumina soarelui, însă aceasta este găsită și în mai multe feluri de pește, în ouă și în cerealele integrale.

Citește și