SUSPICIUNI. Numărul de cazuri de coronavirus din Suceava ar fi mai mare decât cel real. Şefa INSP neagă că raportările ar fi greșite: „S-au tras concluzii pripite”
Există suspiciuni că la Suceava ar trebui reluată numărătoarea cazurilor de pacienți infectați cu coronavirus de la începutul pandemiei, întrucât bilanțul oficial prezentat ar fi mai mare decât cel real. În timp ce șefa DSP, care a fost destituită, a mărturisit că a descoperit raportări fără CNP sau adresă care nu pot fi identificate, Adriana Pistol, directoarea Institutului Naţional pentru Sănătate Publică, a negat că datele din Suceava ar fi greșite și că se va face o renumărare a cazurilor.
Există suspiciunea că la izbucnirea crizei coronavirusului în România, bulversați de haos, funcționarii DSP au raportat numărul de teste pozitive ca numere de cazuri infectate. Astfel, dacă o persoană a fost testată pozitiv de două ori, în raportarea oficială ar fi apărut două cazuri de infectare și nu un singur caz cum era de fapt. Așa s-ar fi ajuns la o diferență de 700 de cazuri în plus, ce nu poate fi justificată matematic, potrivit Digi24.
Funcționarii nu ar fi avut reguli clare și volumul de muncă a fost foarte mare, astfel că fiecare a completat formularele după regulile proprii.
Noua șefă DSP Manuela Trifan a fost destituită de Ministerul Sănătății după ce a dat un interviu în care a mărturisit că i s-a părut ciudat că a găsit la numărul de cazuri infectate multe nume fără CNP sau adresă, practic persoane care nu pot fi identificate.
Şefa INSP neagă că datele de la Suceava ar fi greşite şi că se vor renumăra cazurile din judeţ
Adriana Pistol, directoarea Institutului Naţional pentru Sănătate Publică a negat suspiciunile și a spus despre șefa DSP că a tras concluzii pripite
„Nu sunt greşite. Nicio raportare de la Suceava în prezent nu este greşită. Şi acest lucru este foarte uşor verificabil. Din păcate, doamna director nu a avut toate informaţiile la îndemână şi a tras nişte concluzii pripite. Toate raportările sunt corecte, există o platformă, o bază de date naţională a STS-ului care nici măcar nu permite să se bage pentru o singură de mai multe ori indiferent care este numărul de teste pe care acea persoană l-a efectuat. Diferenţa despre care vorbea colega dumneavoastră constă din pacienţi care nu au fost spitalizaţi. Ei au stat în carantină în centre rezidenţiale, în cămine de bătrâni, au fost carantinaţi chiar în unitatea spitalicească în care s-au găsit. Ei nu figurează ca pacienţi spitalizaţi neapărat, am vorbit chiar în această seară încă o dată cu colega mea, medic epidemiolog acolo. Baza noastră de date conţine nume, prenume şi CNP-uri pentru toate cele aproape 3500 de cazuri. Asta este ceea ce vedem noi în baza de date”, a declarat Adriana Pistol la Digi24.